Pregătirile de dinaintea marelui test de la Beijing, dar și meciurile amicale în compania vicecampioanei mondiale și campioanei europene, Norvegia, l-au convins pe antrenorul naționalei feminine de handbal, Gheorghe Tadici, asupra formulei de start ideale. Astfel, acesta a stabilit componența lotului care va face deplasarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, hotărând să le lase acasă pe Camelia Balint și pe Raluca Ivan. Pe foaia oficială vor fi trecute 14 jucătoare, plus o rezervă, care nu va putea locui, însă, în satul olimpic, alături de coechipierele ei, conform regulamentului competiției.
Cele ce vor încerca să aducă în România medalia de aur sunt: Luminița Huțupan-Dinu, Tereza Pâslaru, Talida Tolnai (portari), Valentina Elisei Ardean, Ramona Maier, Adriana Nechita Olteanu (extreme), Narcisa Lecușanu, Aurelia Brădeanu, Carmen Amariei, Valeria Beșe, Mihaela Senocico, Cristina Neagu și Adina Meiroșu (centri și interi), Ionela Stanca și Florina Bârsan (pivoți).
Una dintre favoritele la titlul olimpic de la Beijing și, implicit, una dintre cele mai puternice adversare ale României, respectiv Norvegia, a renunțat la jucătoarele Camilla Herrem (extremă stânga) și Isabel Blaco (pivot), handbaliste care evoluează pe aceleași posturi cu Camelia Balint, respectiv Raluca Ivan, componentele lotului României la serviciile cărora a renunțat, tot luni, tehnicianul Gheorghe Tadici.
Reprezentativa tricoloră se află la Cluj, unde va susține, miercuri (ora 19.00), o partidă de verificare cu naționala Ungariei, una similară fiind programată, în deplasare, la Debrecen, vineri (tot ora 19.00).
Ultimele teste înaintea plecării la Jocurile Olimpice vor avea loc în Franța, între 23 și 28 iulie, în compania echipei țării gazdă, a campioanei mondiale Rusia, și a Braziliei.
Echipa va pleca spre Beijing în 1 august, căpitanul Valeria Beșe fiind și portdrapelul delegației olimpice a României.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane