Ai noștri mai buni decât ai lor
Generalul William Caldwell, comandantul misiunii NATO de pregătire în Afganistan, a declarat, ieri, la București, că jandarmii români trimiși în această țară sunt printre cei mai buni din lume și că i-a spus reprezentantului MAI că mai ia câți îi dă. „Cer în continuu fiecărei țări să trimită cât mai mulți instructori. Acum avem o lipsă de aproximativ 490 de instructori pe care noi vrem să o acoperim cu personal din orice țară“, a spus Caldwell. „Am cerut. În discuțiile de azi cu șeful apărării și la MAI am spus despre cât de bine își fac datoria instructorii români și de oportunitățile existente dacă ar trimite mai mulți. Vom continua acest dialog. S-au arătat dispuși să asculte și au fost receptivi la această idee. Nu și-au luat niciun angajament dar vom continua dialogul“, a spus Caldwell. El a ținut să laude activitatea instructorilor români din Afganistan. „Vreau să mulțumesc României pentru incredibila ei contribuție la misiunea noastră. Azi avem 66 de jandarmi (români – n.r.) în misiunea noastră. Am avut azi ocazia de a vorbi la Ministerul de Interne despre aceștia, de a împărtăși din importanța misiunii și a muncii lor. Deci, mulțumiri sincere din partea NATO, poporului român, forțelor armate și forțelor de poliție ale României pentru această contribuție“, a spus el. Potrivit lui Caldwell, România participă la misiunea de pregătire cu 129 de instructori, dintre care 66 de jandarmi, care contribuie la pregătirea forțelor de poliție afgane. „Fără contribuția jandarmilor români nu aș putea face misiunea de pregătire a forțelor de poliție afgane. Acești 66 jandarmi cred că sunt unii dintre cei mai buni din lume.
Am văzut jandarmii din toate națiunile care participă și cred că jandarmii români sunt cei mai buni. De altfel, i-am spus secretarului de stat de la MAI că iau câți îmi dă. Iar instructorii de armată fac o treabă la fel de bună și îi apreciem extrem de mult“, a mai spus Caldwell, care a susținut o prelegere la UNAp.
Ramona Feraru