La trecerea unei jumătăți de secol de la stingerea sa din viață, Constantin Brăiloiu (1893-1958) a fost omagiat în cadrul unei sesiuni științifice, cu participare internațională, organizată de Secția de arte, arhitectură și audio-vizual și Institutul de Etnografie și Folclor ale Academiei Române. Născut în 1893, C. Brăiloiu a făcut studii muzicale la București, Viena, Lausanne și Paris. De-a lungul anilor, a fost profesor de istoria muzicii și folclor la Conservatorul de Muzică, profesor și rector al Academiei de Muzică Religioasă din București, consilier tehnic al Legației române din Berna, lector și conferențiar la Centrul Național de Cercetări Științifice de Etnomuzicologie și la Institutul de Etnomuzicologie din Paris. A fost fondator și conducător al Arhivelor Internaționale de Muzică populară din Geneva și al Arhivei de Folclor al Societății Compozitorilor Români. Să mai adăugăm că a fost ctitorul și secretarul general al Societății Compozitorilor, președinte fiind George Enescu. În anul 1946, a fost ales membru corespondent al Academiei Române la Secția literară, fiind exclus în 1948 și repus în drepturi în 1990, iar azi Institutul de Etnografie și Folclor îi poartă numele. În deschidere, acad. Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române, moderatorul lucrărilor, a făcut un portret al lui C. Brăiloiu din relatările lui Al. Rosetti, pe care l-au impresionat inteligența remarcabilă, capacitatea sa organizatorică, talentul proprii unui "mare aristocrat al spiritului". Prin întreaga sa activitate a fost "un precursor al structuralismului muzical, cum Al. Rosetti a fost precursorul structuralismului în lingvistică". Imaginea etnomuzicologului, folcloristului, criticului, profesorului și cercetătorului, întemeietorului de instituții a fost înfățișată amplu de dr. Sabina Ispas, membru corespondent al Academiei Române, director al Institutului de Etnografie și Folclor "C. Brăiloiu", Octavian Lazăr Cosma, președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, prof. dr. Laurent Aubert, director al Arhivelor de Muzică Populară din Geneva, Dr. Pál Richter, director al Institutului de Muzicologie al Academiei Ungare de Științe, dr. Vasile Chiseliță, cercetător științific coordonator la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Republicii Moldova, prof. dr. Francisc Lászlo de la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca și dr. Marian Lupașcu, etnomuzicolog la Institutul de Etnografie și Folclor "C. Brăiloiu".
Spre o mai cuprinzătoare înțelegere a moștenirii lui C. Brăiloiu să amintim că a făcut parte dintr-o generație de intelectuali care, după E. Comișel și Láslzlo, "și-au păstrat… neștirbită atitudinea de patrioți cosmopoliți, reprezentanți de elită ai națiunii lor, deschiși față de valorile spirituale ale celorlalte neamuri, dornici de colaborare internațională neîngrădită de considerente politice". În acest context, C. Brăiloiu "este nu numai muzicologul român cel mai des citat în literatura de specialitate, ci și unicul om de știință român a cărui operă este considerată ca lectură obligatorie pentru toți etnomuzicologii profesioniști". În discuțiile despre tradiționalism și europenism, despre specificul național, C. Brăiloiu s-a remarcat prin căutarea unui echilibru între cele două tendințe, reliefând că "ființa noastră socială se plămădește încet" și că "între străvechile amintiri pământene și darurile străinătății moderne parcă zărim o putință de împăcare". O "împăcare" a cultivat-o cu sârg, convins că "omul nu este o abstracțiune, ci produsul unui sol și reflexul unui cer", că "un popor nu ajunge la o maturitate perfectă decât atunci când produce o artă în care se afirmă vitalitatea sa". Fondator al Arhivei fonografice de la Geneva a inițiat organizat culegeri, expoziții, demonstrații cu artiști și a inițiat studiul comparat al folclorului pe baza cântărilor copiilor din mai multe țări, cele românești aflându-se pe prim plan.
Considerat ca unul dintre fondatorii etnomuzicologiei românești, C. Brăiloiu a organizat un sistem instituționalizat de culegere și studiere a creațiilor populare din diferite zone ale țării pe 2.817 cilindri de fonograf, cu 5.976 de melodii populare din 289 de sate, ca și 851 de discuri cu 784 melodii ce acoperă o arie tematică vastă relevantă pentru folclorul nostru. În această laborioasă întreprindere a folosit o metodă apreciată de specialiști ca model de rigoare și complexitate. În spiritul școlii sociologice a lui D. Gusti, considera folclorul un produs social cu o destinație practică, în consens cu nevoile colectivității, structurat după sisteme specifice și apt să se adapteze continuu la schimbări. "Geniu al metodei", și-a asociat studenți pasionați, unii nume de referință în domeniu cum sunt Harry Brauner, Emilia Comișel, Tiberiu Alexandru, Paula Carp, care i-au continuat activitatea într-o valoroasă școală folcloristică, formând, la rândul lor, alți specialiști la fel de devotați. Emilia Comișel i-a editat opera în șase volume și împreună cu F. Lászlo a elaborat lucrarea "Constantin Brăiloiu, partizan al etnomuzicologiei fără frontiere". Din 1999, M. Lupașcu a reluat publicarea înregistrărilor-document pe CD-uri, însoțite de caiete documentare, transcrieri muzicale și de text, imagini și comentarii.
Compozitorul C. Brăiloiu s-a înscris în istoria muzicii românești cu creații în muzica de cameră, cântec, miniatură corală de factură neoclasică, pentru ca ulterior sursa de inspirație predilectă să fie muzica populară căreia i-a descifrat nenumărate subtilități. Publicist cu nerv și inspirație, colaborator la numeroase periodice din țară și peste hotare, remarcându-se prin cronicile sale muzicale ingenios concepute, nu o dată neconformiste, asumându-și rolul de educator și formator de opinie. Îl admira pe George Enescu pentru că "s-a pus în serviciul cauzei celei mai românești", cât despre Sonata a III-a pentru pian și vioară "în caracter românesc" scria că este o capodoperă a componisticii noastre: "Hic incipit vita nova".
Prin vasta sa operă, C. Brăiloiu reprezintă neîndoielnic un reper în cultura românească, iar direcțiile sale de cercetare sunt încă departe de a-și fi epuizat resursele unor nebănuite înnoiri.
