-Suntem expusi in continuare la fenomene periculoase: inundatii, seceta, tornade-, spune Ionut Purica, consilier al ministrului mediului si gospodaririi apelor.
Specialistii sustin la unison ca, pe viitor, va trebui sa ajungem sa gandim niste planuri de pregatire, pentru ca astfel de fenomene extreme, din ce in ce mai frecvente, sunt urmari ale modificarilor climatice din ultimele secole.
Desi cele sase valuri de inundatii din acest an sunt prea aproape in timp, pentru a le cunoaste pe deplin semnificatiile si implicatiile, prof. univ. dr. Mircea Dutu, de la Universitatea Ecologica, sustine ca -inundatiile din acest an se incadreaza printre primele semne evidente ale schimbarilor climatice la nivelul Romaniei-. Aceasta concluzie este intarita si de alte analize referitoare la viiturile istorice, care in 2005 au avut cea mai mare durata in timp (aprilie-septembrie), fiind comparabile cu cele din 1615 (cand a plouat zi si noapte in perioada 22 mai-26 iulie), 1618 sau 1831. Pozitia oficialitatilor accepta teza realitatii fenomenelor schimbarilor climatice, care se manifesta la nivel national, si prin sustinerea Uniunii Europene (UE) la nivel international. Strategia nationala a Romaniei privind schimbarile climatice vizeaza perioada 2005-2007 si se refera la asigurarea indeplinirii angajamentelor internationale.
-Daca am avea uragane, ca in America, am fi mai pregatiti-
Cu privire la modul de reactionare a autoritatilor in cazuri extreme, dupa fenomenele cu urmari catastrofale de anul acesta, -curba noastra de invatare functioneaza-, spune Ionut Purica. -Fata de cum eram si cum reactionam la inundatiile din primavara, acum am inceput sa actionam mult mai coerent.
Acesta este un lucru care se invata. Daca am fi fost expusi la inundatii, cum sunt, de exemplu, americanii la uragane, am fi avut poate niste proceduri de interventie mai bine puse la punct-, declara consilierul ministrului Sulfina Barbu. Statistic vorbind, se poate spune ca frecventa fenomenelor extreme – inundatii, secete, tornade – va creste. In ceea ce priveste inundatiile, -pe viitor, va trebui sa se elaboreze niste analize mai clare despre cum sa facem fata si unde sa se deverseze o serie de viituri mari si, de asemenea, trebuie lucrat la intarirea unor diguri. Va trebui sa incepem sa gandim pe extrem. Cand se planifica ceva, oamenii gandesc pe mediu-, mai adauga Purica.
Temperatura medie creste in mod alarmant
In ultimul secol, s-a inregistrat o modificare globala majora, manifestata printr-o crestere ampla si in ritm rapid a temperaturii, intre 1,4 si 5,8 grade Celsius. Efectele sunt evidente si se manifesta prin fenomene meteorologice extreme, tot mai numeroase si mai virulente, raspandite pe intreaga suprafata a planetei: inundatii, uragane, secete severe, canicule etc.
Reactia comunitatii internationale s-a manifestat prin documente si strategii, printre care Protocolul de la Kyoto (1977) sau Acordul de la Vientiane (2005), care urmareste promovarea tehnologiilor nepoluante, promovata de SUA si unii aliati.