Secretarul de Stat al SUA, Condoleezza Rice, se află zilele acestea într-un turneu diplomatic în țările Golfului Persic, turneu al cărui scop oficial e sprijinul bogatelor țări exportatoare de petrol pentru stabilizarea situației din Irak. Totuși, nu e niciun secret faptul că, pe lângă asta, șefa diplomației americane vrea să obțină și ralierea acestor state arabe împotriva principalului rival strategic al americanilor din această regiune, Iranul, considerat alături de gruparea teroristă al-Qaeda cea mai mare amenințare la adresa Americii. Rice vrea să cupleze aceste două obiective, stabilirea de relații diplomatice normale ale acestor țări cu Irakul și reducerea datoriei irakiene fiind utile în contracararea influenței Iranului acolo. E de remarcat faptul că Iranul, ca și Siria, își va trimite reprezentanții în Kuwait chiar în timpul vizitei acolo a Condoleezzei, pentru a contracara mișcările diplomatice ale acesteia. Aceasta nu este prima încercare de acest gen a americanilor, acum câteva luni însuși președintele George W. Bush căutând sprijinul statelor arabe în cadrul unui turneu diplomatic chiar mai îndelungat. Legat de acest subiect, Condoleezza Rice nu a ezitat să comenteze amenințarea de "război deschis" a clericului șiit irakian Moqtada al-Sadr, ea declarând că "va fi război pentru toată lumea, mai puțin pentru Moqtada, care locuiește în Iran și nu e afectat".
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane