Guvernul militar din Myanmar (Birmania) se dovedește a fi o adevărată piază rea pentru populația de a cărei bunăstare ar trebui să se îngrijească, deoarece refuză să primească lucrători ai organizațiilor umanitare care vor să ajute țara devastată de ciclonul tropical Nargis. Deși acceptă ajutoare din străinătate, chiar și de la o țară cu care e în relații foarte proaste precum SUA, junta militară care conduce această țară insistă ca, în afara câtorva angajați ONU, numai oamenii săi să distribuie aceste ajutoare, deși aceștia nu au nici competența necesară și le lipsesc și mijloacele tehnice de a le distribui eficient, în primul rând elicoptere sau avioane de transport. Motivul pentru care nu permit ajutorarea populației țin de natura regimului, care e o dictatură ce-și asuprește crunt populația și care se teme ca lumea să nu afle aceste lucruri și de asemenea să nu afle cât de incompetent a tratat întregul dezastru. Un milion și jumătate de birmanezi au rămas fără adăpost în urma ciclonului și majoritatea trăiesc în condiții inumane acum, fără ajutoare fiind expuși unor boli precum malaria sau holera, care ar putea ucide câteva sute de mii de oameni în câteva săptămâni. Secretarul general al ONU a considerat "inacceptabil de lent" răspunsul liderilor militari ai țării în fața dezastrului și a declarat chiar că președintele țării, generalul Than Shwe, nici măcar nu i-a răspuns la telefon până acum.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane