Ambițiosul proiect al președintelui francez Nicolas Sarkozy, denumit Uniunea Mediteraneană, a fost lansat, ieri, în cadru foarte larg, la Paris. Această nouă construcție politică e considerată o "punte de legătură" între Uniunea Europeană și statele din Orientul Apropiat și sudul Mediteranei, ultimele aproape toate musulmane, în total 41 de state. Criticii ei o văd, însă, fie ca o încercare de creștere a influenței politice franceze la Marea Mediterană, fie ca un "premiu de consolare" pentru Turcia, care deși își dorește mult, probabil nu va intra în UE în viitorul apropiat. La nivel geopolitic însă, Uniunea Mediteraneană poate fi considerată o nouă încercare de promovare a puterii "soft" a Uniunii Europene. Aceasta presupune că influența politică e dobândită nu prin forță militară, ci prin atracție culturală, legături economice sau implicarea comună în structuri politice de genul celei create ieri. Principalele obiective ale Uniunii Mediteraneene sunt combaterea încălzirii climatice prin măsuri comune, lupta contra terorismului și a traficului ilegal, promovarea dialogului între civilizații și, foarte important, dialogul pentru pace. În acest sens, câțiva pași foarte importanți au fost făcuți tocmai prin simpla prezență la summit a unor țări care sunt vechi inamici, cum ar fi Israelul și Siria, care din punct de vedere tehnic sunt încă în stare de război. Tot la acest summit, premierul israelian Ehud Olmert a anunțat că pacea dintre israelieni și palestinieni e "mai aproape ca niciodată". Și, pentru ca nota optimistă să fie completă, Siria și Libanul au anunțat că și-au deschis fiecare o ambasadă în capitala celuilalt, după zeci de ani în care nu au avut așa ceva.
