Procurorul-sef al Parchetului National Anticoruptie, Daniel Morar, a redeschis dosarul controversatului fost deputat PSD de Neamt, Tarata Culita, prin care acesta era acuzat de catre un om de afaceri ca a dat -spaga- autoritatilor de la acea vreme pentru a i se arenda terenurile din Insula Mare a Brailei.
-Am vazut mai de mult acest dosar. Reiese clar ca cei doi (Culita Tarata & Gheorghe Strungariu) au avut o relatie de afaceri si ca au existat o serie de tranzactii intre ei, insa procurorul care a instrumentat speta a mers pana acolo incat a lasat doar cuvantul denuntatorului impotriva lui Culita Tarata, fara sa verifice daca suma respectiva a avut scopul descris ca <mita>. Sunt o serie de aspecte care nu au fost verificate si care trebuie lamurite. Asta nu inseamna neaparat finalizarea dosarului cu alta solutie, dar este o lucrare incompleta-, a precizat, ieri, pentru -Curentul-, procurorul-sef al PNA, Daniel Morar.
La inceputul anului trecut, -Curentul- a pus la dispozitia PNA patru bibliorafturi si 10 dosare cu documente care demonstrau ingineriile si aranjamentele financiare prin care Tarata Culita exploateaza ilegal terenurile din Insula Mare a Brailei. Mai mult, -Curentul- a pus la dispozitia PNA un vraf de documente prin care se demonstra ca fostul deputat PSD de Neamt a pagubit bugetul de stat. Dar pe 16 august 2004, procurorul general adjunct al PNA Horia Adrian Miclescu a inchis dosarul, scotandu-l basma curata pe Tarata Culita.
In februarie 2004, omul de afaceri Gheorghe Strungariu s-a autodenuntat la PNA sustinand ca Tarata i-a cerut 2,5 milioane de dolari ca sa-l accepte ca partener in concesionarea celor 58.000 ha de teren agricol din Insula Mare a Brailei, bani cu care, spunea el, -va unge- inalti demnitari pentru a semna contractele. Strungariu a declarat la acea data ca nu a apucat sa-i dea decat 500.000 de dolari fostului deputat PSD.
Intre Agentia Domeniilor Statului si firma lui Tarata Culita – SC TCE Trei Brazi SRL – s-a incheiat, in august 2001, un contract de arenda pentru terenurile din IMB pe care, ulterior, ex-parlamentarul nu l-a respectat.
La putin timp dupa autodenuntul lui Strungariu, Maria Vinca, actuala presedinta a SC Cerealcom VS SA Piatra Neamt, a facut o declaratie incendiara, pe parcursul unui proces de calomnie, spunand ca i-a dat fostului deputat PSD 150.000 de dolari ca sa mituiasca mai multe personalitati care urmau sa-l ajute pe Tarata sa obtina arendarea IMB pentru firma sa, TCE Trei Brazi, cu care Cerealcom semnase un contract de asociere in participatiune. Aranjamentele financiare efectuate cu mare abilitate de Culita Tarata condusesera treptat la ruperea parteneriatului cu Cerealcom, la cresterea influentei partenerului elvetian al societatii, dar si la aparitia unor noi acuzatii de spalare de bani si tepe prin restituiri ilegale de TVA sau reesalonari de plati, pentru si prin firmele sale, implicand alte zeci de nume celebre: Fernando Enciu, Ristea Priboi, Constantin Dulute etc.
-Curentul- arata cum Gheorghe Strungariu a virat diverse sume de bani in contul firmei lui Tarata Culita pentru constituirea garantiei la Agentia Domeniilor Statului in vederea arendarii terenurilor din Insula Mare a Brailei. Conform declaratiilor date de patronul Cerealcom VS la PNA, deputatul Tarata Culita i-a solicitat, sub forma de imprumut, suma de 500.000 de dolari cash, pentru o problema personala, banii provenind de la partenerul elvetian al Cerealcom VS. Dar banii au ajuns in posesia lui Tarata Culita dupa ce au intrat intr-un cont al lui Strungariu din Republica Moldova.
-In cursul lunii mai 2001, anterior incheierii contractului cu ADS, domnul Tarata Culita a venit la biroul meu si mi-a spus ca are nevoie de bani cash pentru o problema personala si sa-l imprumut cu o suma de 500.000 de dolari. Am spus ca nu am acesti bani, dar am sa vorbesc cu partenerii elvetieni daca vor sa-l imprumute. Acestia au acceptat cu precizare ca aceasta suma nu face parte din afacerea de asociere in participatiune intre SC Salco Grain si SC Cerealcom SA, fiind o suma particulara cu titlu de imprumut, cu conditia ca suma sa fie virata intr-un cont al meu personal din Republica Moldova si nu direct intr-un cont personal al domnului Tarata Culita, eu fiind garantia ca acest imprumut va fi restituit de domnul Tarata Culita. (…) Am deschis un cont in valuta si, in cursul lunilor mai, iunie, iulie, partenerii elvetieni au virat aproximativ 500.000 de dolari, pe care i-am scos atat eu, cat si domnisoara Vinca Maria si domnul Oprea Liviu, ducandu-i personal domnului Tarata Culita, in valuta. Aceste sume de bani le-am dat domnului Tarata Culita cu titlul de imprumut particular, acesta spunandu-mi ca-i va restitui prin utilizarea in asocierea privind IMB in contul contributiei SC Cerealcom SA-, se mentioneaza in autodenuntul lui Strungariu de la PNA.
Ulterior, Gheorghe Strungariu afla de continutul contractului de arenda al IMB, prin care terenurile sunt arendate numai firmei deputatului pesedist de Neamt. Vazandu-se tras pe sfoara, Gheorghe Strungariu declara ca -l-am contactat pe domnul Tarata Culita, i-am explicat suspiciunile mele, i-am solicitat sa-mi justifice toate sumele de bani avansate si investitiile facute in IMB, ocazie cu care acesta mi-a spus ca suma de aproximativ 500.000 de dolari a dat-o mita autoritatilor pentru incheierea contractului cu ADS pentru IMB si ca imi va livra cereale pentru investitia facuta-. Deja la PNA au ajuns la vremea respectiva 54 de ordine si dispozitii de plata, precum si file CEC in valoare totala de 49,7 miliarde de lei ale lichiditatilor transferate de Cerealcom VS SA catre TCE Trei Brazi.
In ciuda probelor administrate in dosar si a geamantanului de documente intrate in posesia redactiei -Curentul- si puse la dispozitia PNA (foto), pe 16 august 2004, o adresa a procurorului general adjunct al PNA, Adrian Horia Miclescu, datata din 30 iunie, mentiona ca dosarul deschis pe numele lui Tarata Culita a fost solutionat cu NUP. Suprinzator, la aceea data cand s-a dat NUP, atat adjunctul lui Ioan Amarie, cat si seful Sectiei 1 Penale, Vasile Draghici, care instrumentase dosarul, se aflau in concediu.