Vaccinarea contra gripei va începe, astăzi, în cabinetele medicilor de familie și se va adresa în special categoriilor de populație cel mai expuse la risc, au declarat, reprezentanții direcțiilor de sănătate publică. La nivel național, direcțiile de sănătate publică au cumpărat peste 256.000 de doze de vaccin, potrivit Ministerului Sănătății. Majoritatea dozelor au fost achiziționate de la Institutul Cantacuzino, datorită prețului avantajos. Un număr comparabil de doze va fi utilizat în județul Galați. „La noi au fost cumpărate 6.439 de doze. Miercuri va începe efectiv campania de vaccinare“, a declarat directorul executiv de la DSP Galați, Valentin Boldea. O parte din dozele cumpărate de direcțiile de sănătate publică va fi utilizată pentru imunizarea personalului medical. La jumătatea lunii noiembrie, va începe și campania națională de vaccinare inițiată de Ministerul Sănătății, la care vor fi disponibile 730.000 de doze. Vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copiii și bătrâni instituționalizați și personalul medical. Vaccinurile antigripale fabricate pentru acest sezon rece conțin aceleași tulpini ca și cele produse anul trecut, inclusiv cea a virusului gripei porcine. În farmacii, vaccinul antigripal costă între 23 și 28 de lei.
Teodora Kim