Home Actualitate Cristian Cioacă ar putea fi trimis în judecată pentru uciderea Elodiei

Cristian Cioacă ar putea fi trimis în judecată pentru uciderea Elodiei

DISTRIBUIŢI

Pe Cristian Cioacă îl așteaptă zile grele după ce Judecătoria Brașov a dat ieri o sentință prin care recunoaște faptul că, după patru ani de la dispariție avocata Elodia Ghinescu, soția sa, a fost declarată moartă. Conform procedurii, după obținerea certificatului de deces soțul acesteia, polițistul Cristian Cioacă, ar putea fi trimis în judecată pentru omor, transmite corespondentul Mediafax. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, în 15 zile. Avocata familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu, a declarat, ieri, că instanța a admis solicitarea de declarare în mod oficial a morții Elodiei Ghinescu, data decesului fiind stabilită pentru 30 august 2007. Potrivit acesteia, după ce decizia va deveni definitivă și irevocabilă atunci se va putea cerere trimiterea în judecată a lui Cristian Cioacă pentru omor. „ Dacă decizia nu va fi atacată cu apel urmează să se elibereze un certificat de deces, iar acesta și sentința vor fi depuse la dosarul de omor. Apoi, eu sper, că procurorii îl vor reaudia și îl vor trimite în judecată pe Cioacă", a spus avocata Radu. Procurorii Parchetului instanței supreme anunțau, în luna septembrie, că așteaptă hotărârea judecătorească de declarare a morții Elodiei Ghinescu, în acest context analizându-se posibilitatea trimiterii în judecată a soțului acesteia, polițitul Cristian Ciocă, principalul suspect în cazul dispariției avocatei brașovene. Elodia Marilena Ghinescu (38 de ani) din Brașov a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007. Soțul acesteia, polițistul Cristian Cioacă, a anunțat Poliția despre dispariția femeii abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei acesteia, timp în care bărbatul a apelat la cunoștințe pentru a intra în corespondența electronică a avocatei, scopul fiind – potrivit acestuia – acela de a vedea cu ce bărbat se conversa. Cioacă a spus că doar a căutat indicii cu privire la locul unde ar putea fi, el negând faptul că soția sa ar fi moartă. Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soți și în autoturismul bărbatului. De altfel, instanța supremă a reținut infracțiunea de omor atunci când anchetatorii au propus arestarea polițistului, însă, în lipsa cadavrului, judecătorii l-au eliberat. Ulteriror, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)-Biroul Teritorial Brașov au dispus începerea urmăririi penale în cauza constituită ca urmare a plângerilor formulate de familia avocatei dispărute și a Baroului de Avocați din Brașov față de Cioacă – pentru instigare la acces fără drept la sisteme informatice, instigare la restricționare fără drept a accesului la date informatice și instigare la transferul neautorizat de date informatice, fapte aflate în concurs real, precum și față de Marius Sebastian Breazu și Marius Adrian Nițu – pentru acces fără drept la sisteme informatice, restricționare fără drept a accesului la date informatice și transfer neautorizat de date informatice, fapte aflate, de asemenea, în concurs real. În acest caz, pe numele lui Cristian Cioacă a fost emis mandat de arestare preventivă, în 24 ianuarie 2008, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, el stând doar câteva zile încarcerat, întrucât instanța de recurs a admis cererea polițistului de a fi eliberat sub control judiciar. Cioacă a motivat sarcastic, în fața instanței supreme, că doar a căutat indicii cu privire la locul unde ar putea fi, el negând faptul că soția sa ar fi moartă.  
În 27 septembrie 2010, Cristian Cioacă a fost condamnat, de către Curtea de Apel Brașov, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei în procesul în care este acuzat de violarea corespondenței electronice a avocatei Elodia Ghinescu. De asemenea, în 5 august 2010, polițistul Cristian Cioacă a fost trimis în judecată pentru furt, de către procurorii Parchetului Tribunalului Brașov, fiind acuzat că și-a însușit bunuri ale soției sale dispărute, valoarea totală a bunurilor fiind evaluată la 700.000 de lei. În 18 septembrie 2008, părinții Elodiei Ghinescu au solicitat autorităților punerea sub sechestru asiguratoriu a apartamentului din Brașov al cuplului, pentru ca Cioacă să nu îl poată vinde, așa cum intenționa. Cristian Cioacă a mai fost chemat la audieri, însă acesta nu mai vrea să dea nicio declarație și refuză în mod constant să mai fie testat la poligraf deși "e principalul suspect". "Pe domnul Cioacă nu l-am mai chemat pentru că de vreo doi ani de zile nu vrea să mai colaboreze în sensul că nu mai dă nicio declarație, nu solicită administrarea vreunei probe și refuză în mod constant să mai fie testat la poligraf încă o dată. Și atâta timp cât nu are ce să spună și nu mai vrea să dea nicio declarație n-are rost să-l mai chemăm. E principalul suspect cum a fost de la început!", declara procurorul-șef Marius Iacob.

Ramona Feraru

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.