Convorbire cu prof. Ion Bulei, directorul Institutului de științe Politice și Relații internaționale al Academiei Române
– Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române s-a înființat îndată după decembrie 1989…
– Inițial a fost Institutul de Teorie Socială care, din martie 1990, a trecut în sistemul de cercetare academică și, din 2001, a devenit Institutul de Științe Politice și Relații internaționale. De la început Institutul a beneficiat de un sediu adecvat, o bibliotecă impresionantă cu peste 300.000 de volume și de un centru propriu de multiplicare.
– Care sunt domeniile de cercetare?
– La cele două sectoare științifice ale Institutului de Teorie Socială – filozofie socială și politică și doctrine și sisteme politice – s-a adăugat un departament de relații internaționale, necesar dacă ținem seama de realitățile integrării europene și euroatlantice (inițiativa i-a aparținut lui Vasile Pușcaș). Activitatea se desfășoară în programe complexe de cercetare, care îmbină munca în echipă și preocupările individualizate. Dintre temele de cercetare am să amintesc câteva: societatea civilă și drepturile omului, istoria sistemului politic al României, doctrinele liberală, conservatoare, social-democrată, țărănistă în România și Europa, națiune, cultură și identitate națională…
– Cum este valorizată această cercetare?
– Proiectele de cercetare s-au finalizat în articole, studii și cărți. Sub egida Institutului sunt editate două reviste – "Revista de Științe Politice și Internaționale" și "Romanian Review of Political Sciences and International Relations". La acestea se adaugă, desigur, conferințele lunare ale Institutului, ca și întâlnirile științifice naționale sau internaționale.
– Vorbiți-ne despre activitatea editorială a Institutului, prea puțin cunoscută.
– Ar trebui să vorbesc foarte mult. Voi spune doar că au fost publicate aproximativ 50 de volume, rezultat al cercetărilor specialiștilor din Institutul nostru. Între altele, menționez că s-a realizat o adevărată frescă a doctrinelor politice moderne naționale și internaționale într-o riguroasă analiză științifică obiectivă. La fel de bine reprezentate sunt și istoria filosofiei politice, istoria relațiilor României cu Uniunea Europeană înainte și după integrare, istoria politică modernă și contemporană a României. Fie că este vorba de abordări cu caracter teoretic, fie de cercetări cu caracter aplicat, ca studiul dedicat "României și românilor din jurul ei", acest fel de preocupări reflectă destinul actual al națiuni române. Un segment important al activității publicistice are în vedere istoria politică modernă și contemporană a României.
– Participați la multe programe internaționale?
– În general, programele noastre sunt bilaterale cu cercetători ruși, italieni, francezi, belgieni, americani… Sunt multe relații parteneriale cu Fundația Națională de Științe Politice și Școala de Înalte Studii Politice din Paris, Institutul de Studii Filosofice din Napoli, Institutul de Studii Sociale din Chișinău, Institutul pentru Studierea Raporturilor și Conflictelor Sociale din Praga, Institutul European al Mediteranei din Barcelona ș.a. Avem însă mai puține relații instituționalizate și, în această direcție, căutăm să facem ceva mai mult.
– Cercetările din Institutul Dvs., ca din toate institutele academice, ar putea fi de folos multor oameni politici. Se ține seama de aceste cercetări?
– Greu de spus. De curând, la Muzeul Cotroceni, Institutul a organizat un simpozion cu colegii din Republica Moldova. Între participanți au fost și politicieni. Unii și-au exprimat opiniile, au avut o atitudine, dar nu este întotdeauna așa. Avem impresia că ceea ce comunicăm nu ajunge unde ar trebui. Poate pentru că lumea e foarte grăbită, sunt multe schimbări, mai ales în politică, și probabil nu mai rămâne timp pentru studii. Mă gândesc uneori că nici felul în care ne comunicăm rezultatele nu este atât de percutant încât să atragă atenția mai multor cititori. Sub acest aspect, problema ar fi: sau te adresezi publicului într-o formă mai simplă, generală, sau te menții la un nivel științific mai greu accesibil nespecialiștilor. În Occident se consideră că specializarea strictă este singura care poate duce la ceva nou. Cred că și noi ar trebuie să adoptăm o atitudine asemănătoare.
– Istoricul și publicistul Ion Bulei mai are timp să scrie?
– Mult prea puțin.
– Nu aveți un sentiment de frustrare?
– Ba da, foarte des. Totuși, vreau să spun că fără preocupările mele de specialitate aș avea o viață tristă.
– De-a lungul anilor, ați scris "Conservatorii și conservatorismul", "Viața cotidiană în timpul lui Carol I","Lumea românească la 1900", "O istorie a românilor", apărută și în variante engleză, franceză și germană, tradusă în Italia și Grecia, ca să citez doar o parte din lucrările Dvs. Ce vă preocupă acum?
– Pentru că se apropie 1 decembrie, împlinirea a 90 de ani de la Marea Unire, încerc să surprind ceea ce românul contemporan gândește despre statul național, despre ceea ce s-a realizat în 1918, de felul cum s-a realizat. Până la urmă, va fi un fel de răspuns la problemele care ne frământă pe noi astăzi, la interdependențele de azi care pot deveni dependențe. În esență, este vorba de măsura în care se întrepătrund relațiile interne cu cele internaționale și despre felul în care omul contemporan, în anii globalizării, simte acest lucru. E un fel de "joc", dar unul serios, cu multe informații și documente noi. Încerc să fac, la fel cum am mai făcut, istoria mai agreabilă, o prezență a lecturilor noastre.
– Nu aveți impresia că, în ultima vreme, interesul pentru istorie a mai scăzut?
– Da, pentru că lumea este preocupată mai mult de prezent. Europa Unită are nevoie să cunoască elementele care unesc și mai puțin sau deloc pe cele care despart. Europa este un continent al diversităților prin excelență.
– Cea mai frumoasă definiție a armoniei a fost dată de Leibniz ca recuperare a unității din diversitate. Se poate trăi doar în prezent, se poate renunța la istorie?
– Nu se poate renunța la istorie, ceea ce se încearcă acum la noi. La bacalaureat, istoria și geografia sunt la alegere, ceea ce e o prostie, deoarece ambele, împreună cu limba și literatura română, definesc identitatea; formează o triadă a identității. Vorbim de tradiții comune, dar alte țări ale Europei își afirmă propria identitate tocmai prin istorie, geografie, limbă și literatură. Ce preluăm noi de la Europa?
– Ce interesează cu deosebire istoriografia contemporană?
– În domeniul istoriografiei se caută să fie puse în evidență aspecte odinioară lăsate în umbră. De pildă prezentarea ideilor dintr-un anumit timp. Ori lumea este mânată de idei, ele transformă lumea.
