Home Actualitate Directorii nu mai pot avea alte activitati

Directorii nu mai pot avea alte activitati

DISTRIBUIŢI

Potrivit noului proiect al legii spitalelor, directorul trebuie sa se ocupe numai de activitatea manageriala, si nu de cea medicala, astfel ca, in termen de sase luni de la intrarea in vigoare a actului normativ, sefii unitatilor sanitare sunt obligati sa opteze pentru unul din locurile de munca.

-Practic, noua lege redefineste rolul statului in ceea ce priveste implicarea in supravegherea si controlul activitatii spitalelor. De la intrarea in vigoare a legii, managerul spitalului – fie ca este el persoana fizica sau juridica – incheie un contract de management cu Ministerul Sanatatii, pentru o perioada de trei ani, cu evaluare anuala-, sustine Eugen Nicolaescu, ministrul sanatatii.

In cadrul spitalului, managementul va fi separat de alte activitati. Astfel, in termen de maximum sase luni de la intrarea in vigoare a legii, este prevazut ca directorii de spitale sa nu mai poata desfasura nici o alta activitate. Masura se aplica exclusiv pentru profesorii universitari cu o singura norma didactica si care au absolvit un curs de management, iar sefii de sectie nu vor mai avea decat responsabilitatti medicale (profesionale), nu si administrative, se mai precizeaza in proiect. Legea prevede infiintarea unui nou tip de spital, si anume spitalul regional. Acesta va asigura asistenta medicala pentru mai multe judete si va avea si atributia de a solutiona urgentele ce nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor judetene.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.