Pugilistul Manny Pacquiao și-a apărat cu succes titlul WBO la categoria semimijlocie în fața mexicanului Juan Manuel Marquez, dar lupta dintre cei doi nu a fost ocolită de scandaluri. Arbitrii-judecători l-au declarat câștigător pe filipinez, 116-112, 115-113 și 114-114, în ciuda faptului că adversarul său ridicase mâinile în semn de victorie la auzul ultimului gong. Cel poreclit „PacMan” a mai boxat de două ori cu Marquez, când a obținut o victorie la un singur punct și o remiză, lupte care s-au desfășurat sub semnul evident al echilibrului. Cu toate că succesul din acest weekend este, din nou, contestat, Pacquiao nu s-a arătat deranjat și a încercat să explice de ce a meritat să fie declarat învingător. „Pentru mine este clar că am câștigat meciul. Îi înțeleg pe fanii lui Marquez că sunt dezamăgiți, dar am blocat multe din loviturile sale și el mi-a dat multe lovituri în cap”, a declarat sportivul filipinez. De cealaltă parte, Marquez nu și-a putut stăpâni furia la final și a declarat în fața presei: „Iar am fost furat!”.
Promotorul pugiliștilor, Bob Arum, consideră că meciul a fost foarte echilibrat, astfel că decizia arbitrilor-judecători poate fi pusă la îndoială. Pentru a risipi această atmosferă tensionată, el are de gând ca în curând să organizeze o nouă luptă între cei doi deoarece își dorește să vadă „un câștigător clar”.
După acest weekend, Pacquiao a ajuns la borna 54 în clasamentul victoriilor din întreaga carieră, dintre care 38 prin KO, pe când Marquez a bifat a șasea înfrângere din 60 de meciuri la profesioniști.
Robert Jugravu