Degringolada in care s-a scaldat in acest an turismul romanesc a atins ieri apogeul. Performanta a fost realizata la Complexul expozitional Romexpo din Capitala, unde nici un reprezentant al Cabinetului Tariceanu nu a catadicsit sa faca act de prezenta la deschiderea celei de a 14-a editii a Targului International de Turism al Romaniei – TIT 2005. Practic, nu a existat festivitate de deschidere, pentru ca nici macar organizatorii – Romexpo nu si-au facut timp sa le spuna bun venit celor peste 200 de expozanti din 17 tari.
Mai mult, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism, promotorul acestui targ, a refuzat sa participe din cauza proastei organizari si a goanei disperate dupa bani a celor de la Romexpo. Tarifele mari practicate pentru chiria si amenajarea standurilor, promovarea sub orice critica a evenimentului si indiferenta guvernantilor au facut ca deschiderea de ieri a Targului International de Turism al Romaniei de la Bucuresti sa fie un fiasco.
Forfota si inghesuiala specifice deschiderilor editiilor anterioare ale Targului International de Turism de la Complexul expozitional Romexpo din Bucuresti au fost inlocuite ieri de apatie si indiferenta. Privit de sus, pavilionul central oferea o imagine dezolanta. Cu toate ca organizatorii s-au laudat cu 200 de expozanti din 17 tari, prezenta specialistilor si a vizitatorilor a fost destul de modesta. Printre standurile expozantilor te puteai plimba fara probleme cu scuterul sau motocicleta, fara sa ai grija ca vei accidenta pe cineva. De ce s-a ajuns in aceasta situatie? In primul rand datorita conducerii Romexpo, care, preocupata de castiguri fabuloase, a marit tarifele de la 30 de dolari la 40 de euro pentru chiria unui metru patrat de stand, la care se mai adauga 30 de euro pentru amenajare.
Insa istoria acestui fiasco a inceput in urma cu mai bine de doua luni.
Atunci, intentia Autoritatii Nationale pentru Turism, condusa de catre reprezentantul sindicalistilor, Marius Sorin Crivtonencu, de a ocupa circa 400 mp din Pavilionul Central de la Romexpo cu ocazia Targului International de Turism al Romaniei, a starnit o adevarata furtuna in acest sector economic.
-Daca autoritatea si Romexpo nu vor reanaliza amplasamentele spatiilor de pe zona centrala, majoritatea agentiilor de turism vor refuza sa mai participe la targul din toamna din Capitala-, avertiza la vremea respectiva un oficial ANAT. Ulterior, avertismentul a devenit certitudine.
Tergiversarea clarificarii acestei situatii a condus la degringolada organizarii si desfasurarii acestei editii. Crivtonencu a plecat, autoritatea a renuntat la pozitia din standul central, dar a fost deja prea tarziu. ANAT nu s-a mai prezentat la targ. Dar, in schimb, au fost prezente cu stand -Marshal Turism- sau -Happy Tour- care in anii anteriori au refuzat sa participe. Trebuie precizat ca la ora actuala numarul agentiilor membre ANAT este de circa 800, dintre care aproximativ 80% se afla in Capitala.
Degringolada in care afla la ora actuala turismul romanesc nu trebuie sa mai mire pe nimeni, pentru ca ceea ce se intampla acum la Romexpo este rodul -performantelor de exceptie- din ultimii ani. Cei care trebuiau sa faca ordine si sa aduca acest sector pe o linie de normalitate, minister sau autoritate, asociatii profesionale si patronale s-au complacut in mediocritate. Aceasta stare s-a dovedit fatala, iar acum, cand s-a constatat ca barca turismului a luat apa, era deja prea tarziu ca sa mai fie adusa pe linia de plutire. In ultimi 15 ani, fiecare guvernare a declarat ca turismul este o prioritate, dar ulterior s-a dovedit ca prioritate a fost doar pe hartie. Ca la noi, la nimeni.