Praznic al luminii dumnezeiești, Schimbarea la Față a Mântuitorului amintește de ziua în care Hristos s-a arătat în deplina Sa slavă dumnezeiască, convingând, astfel, că este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat". Cum relatează Sfinții Evangheliști Matei, Marcu și Luca, Iisus se îndrepta cu apostolii spre Ierusalim, vorbindu-le despre cele ce aveau să se petreacă în Ierusalim. Ajuns la muntele Tabor, simbol al înălțării spirituale ce duce, prin iubire, la contemplarea dumnezeiască, Iisus a luat cu sine pe cei trei ucenici mai apropiați, pe Petru, Iacob și Ioan, care vor asista și la rugăciunea din Grădina Ghetsimani. Ajunși în vârf, obosiți de drum și "îngreunați de somn", ucenicii tresar dintr-odată în fața unei imagini de negrăit. Transfigurat, chipul Mântuitorului strălucea mai mult decât soarele, hainele îi erau albe ca neaua, stând de vorbă cu Moise și Ilie, Legea și Proorocii, iar tradiția spune că vorbeau despre cele ce aveau să se petreacă în Ierusalim. Copleșit, Petru spune: "Doamne, bine este să fim noi aici; Dacă voiești, voi face trei colibe: ție una, și lui Moise una și lui Ilie una". "Coliba" a venit din înălțimi ca nor, învăluindu-i în lumină în timp ce glasul Tatălui Ceresc mărturisea: "Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, întru care am binevoit, pe Acesta să-L ascultați". Fiori de teamă i-au cuprins pe apostoli de au căzut cu fețele la pământ și Iisus, apropiindu-se, le-a zis: "Sculați-vă și nu vă temeți", iar ei, ridicându-și ochii, L-au văzut pe Iisus singur. Atunci, Mântuitorul le-a poruncit ca nimic să nu spună până după Învierea Sa din morți.
Sfinții Părinți spun că minunea aceasta s-a petrecut fiindcă Iisus, cu puțin înainte de Patimile, Răstignirea și Învierea Sa, a vrut să arate că nu este doar "Fiu al Omului" și nici unul dintre prooroci. Sf. Maxim Mărturisitorul scrie că Moise este cel care "scoate cu iubire de oameni, din rătăcire", iar Ilie, cel ce "pedepsește cu cuvântul și cu lucrul pe unii și călăuzește pe alții". O întâlnire între Vechiul și Noul Testament, între prooroci și apostoli în lumina cea necreată, izvorâtă din dumnezeirea lui Hristos. Sf. Grigorie Palama scrie că Hristos deschisese ochii apostolilor, fiind pregătiți, prin rugăciune, să vadă "lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine pe lume". Pentru că, încredințează Sf. Grigorie de Nazianz, "precum soarele pentru cele ale simțurilor, așa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului". Asemenea apostolilor, mulți sfinți au fost binecuvântați cu această lumină, "ascultând" pe Iisus și putând spune cu Psalmistul "Întru lumina Ta vom vedea lumină". În esență, taina Schimbării la Față a Mântuitorului este o taină a îndumnezeirii naturii noastre, atunci când omul îl "ascultă" pe Hristos, care spune: "În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea". E folositor să ne reamintim mereu aceste cuvinte într-o lume ce pare a se îndrepta spre o "barbarie cu chip uman".
Ca sărbătoare împărătească este de dată mai recentă și se pare că, la început, a fost o aniversare a bisericii înălțate de Sf. Împărăteasă Elena chiar pe locul unde Mântuitorul s-a schimbat la față. După unii autori, ea a înlocuit o veche sărbătoare păgână dedicată zeiței Diana. Cert, această sărbătoare este menționată în documente din prima jumătate a sec. V și, până în sec. VIII, s-a generalizat în întreaga Biserică de Răsărit, când Sf. Ioan Damaschin și Cosma de Maiuma compun imnuri speciale. Numeroase mânăstiri sunt închinate acestei sărbători, mai ales după controversa isihastă (sec. XIV) despre natura lumii de pe Tabor și contemplație. Este ziua când, după datină, se aduc prinoase de struguri, se binecuvântează și se împart.
