Ideea de industrie muzicala a fost pusa pe tapet undeva prin 1994-1995. Cativa ani mai tarziu, aceasta industrie embrionara a putut fi ilustrata si pe suport video, o data cu aparitia postului Atomic TV. De atunci, lucrurile au evoluat, iar garda formata din Tudor Giurgiu si Andreea Paduraru a fost inlocuita de alti regizori mai tineri.
Printre ei se numara si Marian Crisan, un regizor care a muncit intens in ultimii cinci ani, fiind nevoit de multe ori sa produca videoclipuri pentru care nu simtea mai nimic. Or, asa cum veti vedea, pentru un videoclip de calitate nu este nevoie doar de un buget bun, ci si de o muzica pe masura!
– Cum a intrat Marian Crisan in aceasta zona?
– Debutul meu s-a petrecut prin 1998, zona videoclipurilor fiind de fapt o solutie de castiga ceva bani dupa facultate, ca liber-profesionist. Tin minte ca am filmat un clip cu trupa Coma, pentru care nu am avut un buget rezonabil. Ce sa spun, am inceput cu genurile de muzica preferate, situatia degradandu-se pe parcurs. Asa se intampla si acum, in sensul ca muzica nu prea te ajuta sa faci videoclipuri de calitate. De altfel, dupa parerea mea, exista genuri pentru care nu merita sa faci videoclip, cum ar fi etno sau acest dance romanesc.
– Sa inteleg ca au existat comenzi pe care le-ai refuzat?
– De multe ori, da. Au fost unele piese care nu m-au inspirat in nici un fel. Industria asta e la nivel de experiment in Romania, iar orice experiment se bazeaza pe idei. Or, in conditiile in care nu te inspira nimic, atunci nu faci altceva decat sabloane. De aici si explicatia plagiaturilor pe care le vezi la televizor. Din pacate, nu poti sa-l imiti pe Michael Jackson cu un buget de 2.000 de dolari.
– In acest domeniu, meseria se fura practic. Tu de unde -ti-ai cules- inspiratia?
– Prin anii *90, ca toti tinerii din tara, urmaream cu atentie videoclipurile de la MTV. Eu am fost mai atent cu ceea ce se intampla in zona genului grunge. Din pacate, in practica, ceea ce primesc de la producatori nu seamana cu ce vedem afara, muzical vorbind. In Romania, totul se niveleaza, totul este colorat si vesel, ceea ce nu este placut pentru noi, regizorii.
– Firul constructiei unui videoclip implica o relatie producator – regizor – artist. Cum merge relatia asta, mai ales cand se discuta in bani?
– Din punctul meu de vedere, relatia este buna. Nu toate bugetele sunt mici, iar cu 6.000-7.000 de euro poti scoate un videoclip bun. Cu muzica nu cred ca se merge bine! Cred ca producatorii ar trebui sa-i lase pe artisti sa cante ce vor, fara sa le filtreze ideile. Intr-o piata libera, albumele se vand daca muzica este libera. De aceea, cred ca mai putin control nu ar strica. La video insa, toti vor o anumita imagine, in functie de artistii aflati pe val in Occident. De aceea, 80% din videoclipuri sunt kitsch-uri ieftine, pentru ca toti vor sa aiba un clip gen Kylie Minogue, fara sa stie de fapt ce armata de profesionisti are ea in spate.
– Exista deci si neaveniti care filmeaza -la misto-?
– Exista, insa nu stiu nume… Sunt oameni care imita cum pot videoclipurile din Occident. Or, in cele mai multe cazuri, rezultatele sunt turcesti, adica arata foarte prost. Cand vrei sa o copiezi pe Kylie, trebuie sa fii sigur ca ala care ii filmeaza clipul nu e ospatar. Acolo, fiecare stie foarte bine ce are de facut.
– E profitabil sa fii regizor de videoclipuri in Romania?
– Nu stiu daca e bine sa definim asa problema, pentru ca toti suntem regizori de film si toti vrem sa facem film. Poti sa spui ca este o pasiune si o lupta pentru supravietuire in acelasi timp. Asta nu inseamna ca nu avem ce manca (rade). In general, le iei pe rand: videoclipuri, reclame, scurt-metraje si lung-metraje. In plus, lucrand pe muzica, este un experiment care te solicita suplimentar. De aceea, la filmari, improvizezi foarte mult.
– Ai trecut de la Coma la artisti mai soft daca vrei. Evolutie sau involutie?
– Nu stiu. Este adevarat ca nu fac ceea ce-mi place, dar asta e. Toata lumea ar prefera o muzica buna, insa, daca din 10 comenzi una e in regula, din celelalte noua mai accepti una sau doua. Cam asa sta treaba in Romania…
– Si totusi, dupa atatea videoclipuri, nu te tenteaza si un film?
– Eh, ba da. Chiar am niste proiecte de scurtmetraj impreuna cu prietenii mei. Din pacate, in tara nu ai foarte multe locuri in care sa le prezinti. In afara de TIFF si DaKino, nu ai prea multe variante, exceptand festivalurile internationale. Incet-incet, incercam sa intram si pe filiera concursurilor CNC, insa e greu. La un moment dat, cred ca voi face si filme, acum insa mai am niste videoclipuri de terminat.
