Home Politic Secuii lui Tokes vor să redeseneze harta cultural-teritorială a UE

Secuii lui Tokes vor să redeseneze harta cultural-teritorială a UE

DISTRIBUIŢI

Partea mai dură a militanților separatiști maghiari din România plănuiesc o nouă agresiune la suveranitatea țării, totul sub umbra unei mari mișcări de emancipare culturală în Uniunea Europeană a minoritaților. Consiliul Național Secuiesc (CNS) a aprobat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, o hotărâre privind inițierea unei campanii de strângere de semnături pentru susținerea unui proiect legislativ european prin care să se acorde statut special regiunilor UE cu tradiții specifice culturale și etnice. Președintele Consiliului Național Secuiesc (CNS), Izsak Balasz, a declarat, într-o conferință de presă, că organizația va începe strângerea de semnături pentru ca acele regiuni ale Uniunii Europene care „se caracterizează prin tradiții specifice culturale, naționale, etnice, confesionale și care contribuie la multiculturalismul UE“ să aibă un statut special. Parlamentul European a aprobat, în 15 decembrie 2010, regulile de bază pentru „inițiativa cetățenească“, prevăzută în Tratatul de la Lisabona. Astfel, cetățenii europeni pot cere UE elaborarea unei anumite legi, însă pentru aceasta este nevoie de un milion de semnături din cel puțin șapte state membre UE.
Izsak Balazs a subliniat că CNS dorește să se folosească de această posibilitate oferită de Tratatul de la Lisabona, și anume de faptul că, adunând un milion de semnături, se poate iniția o reglementare la nivel european a unei probleme. „Care va fi nivelul acelui statut special rămâne în competența forurilor decizionale ale UE, dacă Comisia Europeană va accepta propunerea semnată de un milion de cetățeni. Noi (CNS – n.r.) începem campania de strângere de semnături în cel puțin șapte state, în vederea protecției regiunilor cu particularități culturale, etnice, naționale, lingvistice ș.a.m.d.. Această campanie poate începe în aprilie“, a spus Izsak. CNS face apel la locuitorii din secuime să apere integritatea Ținutului Secuiesc folosind toate mijloacele democratice, inclusiv nesupunerea civică, precizând însă că un eventual protest trebuie să respecte „principiul non-violenței, al solidarității și al gradualității“.

Olga Dumitrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.