Marea criminalitate a produs in primele noua luni ale acestui an pagube de aproape 600 de milioane de euro. Din acestia, peste 450 de milioane de euro au fost reintrodusi in circuit, politia avand in lucru 300 de dosare pentru spalare de bani. In acelasi timp, peste 13 milioane de euro au fost folosite in aceeasi perioada pentru fapte de coruptie.
Dupa noua luni de activitate, cifrele inregistrate de Inspectoratul General al Politiei Romane par incurajatoare. In afara de infractionalitatea cu violenta, unde exista unele tipuri de infractiuni care au crescut usor, politia a inceput sa se ocupe de lucruri serioase.
A crescut numarul infractiunilor descoperite de spalare de bani
Din cele 591 milioane de euro care au fost furati din avutul public si privat in primele noua luni ale anului, politia a formulat propuneri de indisponibilizare numai pentru 19% din suma.
In acelasi timp, au fost identificate tranzactii prin care 456 milioane de euro sunt recunoscuti ca fiind bani care provin din activitati ilicite si au fost obiectul infractiunilor de spalare de bani. Aceasta metoda a inregistrat o crestere de 163% fata de anul trecut. Decalajul mare se datoreaza faptului ca abia de scurt timp la conducerea Directiei de Investigare a Fraudelor a fost numit un sef capabil (comisar sef Dan Bucur) sa inteleaga astfel de scheme infractionale de finete.
In acelasi timp, politia a identificat 13 milioane de euro ca fiind sume care au fost folosite pentru a corupe functionari publici. Din acest punct de vedere, s-a inregistrat o crestere a performantelor la nivelul actelor de luare si dare de mita (4.800 de suspecti identificati), dar activitatea structurilor specializate din interiorul IGPR nu au obtinut chiar rezultatele scontate. Din 147 de politisti, numai 47 au fost corecti.
Violenta ramane inca necontrolata
Infractiunile contra vietii au scazut usor in ultima perioada, la fel ca si talhariile comise cu arme. Cu toate acestea, criminalitatea stradala a ramas o problema. Faptele cu autor necunoscut au crescut cu 25% fata de anul trecut, in vreme ce totalul acestor fapte a crescut de la 39.000 la 44.000.
Pentru a stapani mai bine situatia, chestorul Dan Fatuloiu doreste sa scoata mai multi politisti in strada. El a desfiintat aproape 400 de posturi de sofer si a trecut 412 ofiteri de la munca de birou la cea de teren. In acelasi timp, se pregateste radierea a 130 de functii de conducere (adjuncti de IPJ, de politie municipala si sefi de servicii).