Nici bine nu s-a terminat scandalul Ponta-Geoană că iar se ițește unul nou în curtea din Kisellef între bătrânul edec Ilici și sociologul mediocru, Vasile Dâncu. Primul acuză „o manevră veninoasă“ din partea lui Vasile Dâncu prin încercările de „a alimenta suspiciuni și neîncredere între vechii lideri – Iliescu și Năstase – și tânărul președinte Ponta“, după ce Dâncu a postat pe blog un text intitulat „Ultima bătălie a stângii: dărâmarea idolilor“. „Nu știu pe ce temei este considerat Vasile Dâncu om de stânga, ba chiar «ideolog și reformator al PSD». Pentru că textul cu pricina nu face decât să repete sloganuri răsuflate, vehiculate de exponenții dreptei celei mai agresive din anii ’90. El lansează la adresa lui Iliescu și a susținătorilor săi invective și învinuiri tipice, proferate de adversarii politici (…). Dar care este tema actuală pe care o lansează, de fapt, Vasile Dâncu? El afirmă clar că «discuțiile în jurul lui Geoană sunt doar un pretext» și că, de fapt, ar fi vorba de manevre obscure ale «nucleului vechi de partid» (Iliescu & Co.), care ar dori «să-l submineze pe Ponta» și să «revină la putere» (?!?). De aceea, afirmă el că «ultima bătălie a stângii» (ceea ce înțelege Vasile Dâncu prin stânga) ar fi «să scape de umbrele trecutului» – întruchipate, bineînțeles de Iliescu și Năstase“, scrie Ilici, într-o postare pe blogul personal. Dâncu l-a stârnit pe Iliescu după ce a scris că în PSD „bătălia este pentru ca autoritatea lui Ponta să primească o ultimă lovitură, iar lumea veche să pozeze în loc de lume nouă“, Mircea Geoană fiind „doar un pretext“. Dâncu spune că Victor Ponta trebuie „să nu rateze ocazia de a fi primul dintr-o nouă serie, nu ultimul dintr-o serie veche“.
Dragoș Stănculescu