Incepand de maine, fanii genului heavy-metal vor avea ocazia sa vizioneze in cinematografele romanesti un rockumentar de exceptie despre Metallica.
Filmul, produs de Joe Berlinger si Bruce Sinofsky (creatorii -Brother*s Keeper- si -Paradise Lost-) si distribuit in Romania de Transilvania Film, prezinta problemele profesionale si personale cu care membrii trupei Metallica s-au confruntat in momentul inregistrarii celui mai recent album, -St. Anger-, dupa o pauza discografica de cinci ani.
-Metallica: Un fel de monstru- incearca sa transceada conventiile genului de film -rock*n*roll-, renuntand la vedetele rock, pozand drept cineva care incearca sa gaseasca raspunsuri prin introspectie pentru a opta pentru un portret intim al persoanelor din spatele legendarei trupe. La inceputul filmarilor, Metallica trecea prin faza de inlocuire a basistului Jason Newsted, relatiile dintre componenti se deteriorasera puternic, iar presa punea sub semnul intrebarii viitorul acestui nume greu al scenei rock.
Pentru a reusi sa mearga mai departe, managerii trupei au sugerat terapia de grup ca o ultima solutie impotriva destramarii iminente. Pentru James Hetfield, aceste sedinte au dus la internarea sa la dezintoxicare, proiectul Metallica fiind astfel inghetat pentru un an.
Or, acest documentar prezinta exact renasterea unei trupe care, dupa o cariera impresionanta, a fost la un pas de destramare. Potrivit lui Hetfield, -Metallica: Un fel de monstru- trebuia sa fie un serial de sase episoade pentru VH1, inspirat din succesul -The Osbournes-. Mai tarziu insa, cele 1.600 de ore de film au fost comprimate intr-un documentar de doua ore si 20 de minute. Filmul, care va avea premiera la Hollywood Multiplex din Capitala, a castigat Premiul pentru -cel mai bun documentar- la editia din acest an a Independent Spirit Awards.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane