Convorbire cu acad. Horia Scutaru,președintele Secției de științe fizice
– De curând a plecat dintre noi, pentru totdeauna, acad. Radu Grigorovici, personalitate de seamă a fizicii contemporane, românești și mondiale, o prezență benefic-activă a vieții academice. S-a afirmat în știință încă din fragedă tinerețe.
– Da, pentru că a făcut studiile universitare la Cernăuți, unde s-a născut, în 1911. Pe atunci, Cernăuțiul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, era un oraș european. Când l-am cunoscut, relativ târziu, mi-am dat seama că avea o personalitate cu o structură interioară bine formată, cu o civilizație bine asimilată; era altfel decât noi și în modul în care avea relații cu cei din jur, și în criteriile după care îi judeca. Când își organiza echipele de cercetare îi lăsa pe oameni să acționeze după puterile și capacitățile lor și, în același timp, îi antrena într-un mod subtil pentru a urmări împreună același scop – tema de cercetare pe care o întrevedea, dar pe care nu o impunea. Era un bun psiholog, ajutându-i pe cei din jur să înțeleagă scopurile înalte ale cercetării în fizică, să și le asume, convinși că pot reuși prin propria lor voință – și au reușit. A avut colegi care s-au afirmat prin propriile forțe și pe care i-a propus în Academie, cum au fost Rodica Mănăilă sau Vladimir Țopa.
– În cercetare a fost un deschizător de drumuri în fizică.
– Acad. Radu Grigorovici avea mereu idei noi, inspirate de fenomene fizice pe care le observa ca fiind interesante pentru un studiu mai aprofundat. Așa a reușit să propună o temă de cercetare care a dus la o adevărată școală românească cu rezultate remarcabile.
– Dați un exemplu.
– Domeniul semiconductorilor amorfi, în care, în 1977, s-a luat premiul Nobel în fizică; când Sir Nevill Francis Mott, membru de onoare al Academiei Române, și-a prezentat discursul de recepție, l-a menționat pe Radu Grigorovici.
– A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1963, membru titular în 1990 și a fost vicepreședinte între 1990-'94, anii unor mari prefaceri.
– În ianuarie 1990 s-a constatat că erau puțini cei care puteau relua tradiția Academiei Române ca instituție culturală și științifică, creatoare de ordine și civilizație. Dl. acad. Radu Grigorovici s-a aflat printre ei, și pentru fizicieni a fost important, pentru că a știut să aleagă pe drept, nu pe criterii extraștiințifice.
– Printre ei ați fost și dvs., iar din 1996 ați urmat la președinția Secției.
– Domnul acad. Radu Grigorovici a considerat că pot prelua această sarcină deoarece credea că sunt în stare să văd lucrurile corect din punctul de vedere al legalității sau ilegalității diverselor acte. Este în spiritul civilizației europene ca atunci când ai conflicte să recurgi la lege, și în nici un caz să nu lași conflictul să degenereze în agresiune.
– Care este statutul fizicii în orizontul contemporan al științei? Știm că din fizică a pornit, acum un secol, o revoluție în știință.
– Fizica este prin excelență o știință experimentală, ea depinde numai de capacitatea noastră de a imagina noi experimente care să pună în evidență noi fenomene. Aceste fenomene sunt cele care conduc și la efectele tehnice palpabile de care beneficiem cu toți când, de pildă, apăsăm un întrerupător sau folosim telefoanele, cuptoarele cu microunde, televizoarele cu antenă de satelit… În spatele acestor acte simple e o multitudine de fenomene fizice de care consumatorii nici nu mai au habar.
– Sunteți specialist în fizică teoretică. Ce se întrevede?
– Totdeauna, fizica produce revoluții neașteptate. Este adevărat că, prin modul total neadecvat de alocare a fondurilor de cercetare, ni se cere să le prezicem; totuși, realitatea istorică și practică arată că nu se pot face predicții. Cercetarea științifică nu e o muncă de funcționar, ci o misiune pe care un om și-o asumă și o duce ca pe o cruce, sau ca pe osânda lui Sisif. De multe ori, e necesar să reia urcușul de la capăt fără să știe sigur dacă și când ajunge în vârf. El nu are voie să se descurajeze și numai cine nu se descurajează poate ajunge în vârf.
– Ce putem aștepta de la fizică?
– O simplificare a vieții de zi cu zi, fără să știm exact cum. Numai în urma unor noi descoperiri în fizică au făcut japonezii minunile tehnologice pe care acum le admirăm.
– Ce trăsături caracterizează un cercetător în fizică?
– Trebuie să fie foarte tenace și, în același timp, să aibă mintea foarte deschisă la nou și să nu fie obstinat. Obstinația, în ciuda aparențelor, nu ajută, conduce spre dogmatism. Trebuie să fie capabil să-și schimbe modul în care vede lumea.
– Și un spirit de discernământ deosebit.
– Da, deoarece o alegere trebuie făcută. Nu se poate merge simultan pe mai multe căi fără să se piardă esențialul. Rar, apare și norocul.
– Sunt mulți tineri care vor să facă cercetare în fizică?
– Cei de foarte bună calitate sunt puțini și nu vom rezolva nimic dacă vom pretinde norme didactice acoperite cu studenți mediocri care să transforme profesorii universitari în funcționari de stat.
– Cât de performantă este azi cercetarea românească în fizică?
– Cercetarea românească este performantă, dar în momentul de față banii de cercetare se risipesc în mod absurd, cu proceduri greșite de alocare. Cu felul în care sunt organizate acum licitațiile nu se poate cumpăra nimic performant; se ia ce e mai ieftin de la firmele care mint cel mai bine.
– Ce ar trebui făcut?
– Ar trebui ca Guvernul să dea banii fără să se amestece în modul în care se folosesc. În primul rând, ar trebui modificată Legea controlului finanțelor publice. Dacă o să vă uitați în Legea Curții de Conturi, o să observați că cea mai mare parte a legii se referă la cercetarea științifică: suntem suspectați că furăm. Cercetătorul niciodată nu-și fură singur căciula și va investi banii cu mare parcimonie ca să-și realizeze scopul: descoperirea de fenomene noi. Această metodă de control feroce încurajează impostura.
– Ați susținut acest punct de vedere bine argumentat, care este feed-back-ul, dacă e?
– Lucrurile s-au înrăutățit.
– Ați spus că fizica este o știință experimentală și, în același timp, vă caracterizați ca "șoarece de bibliotecă". Cum să înțelegem?
– Când mi-am dat seama că nu sunt suficiente fonduri ca să fac un laborator cât de cât performant, am renunțat și m-am limitat să fac "fizică experimentală" acasă… Eu am arătat și unor tineri cum poți face experimente demonstrative în fizică și fără aparatură costisitoare.
– Până la urmă, definitorie este libertatea.
– Da, și trebuie să ai grijă să cultivi libertatea oamenilor, să-i ajuți să fie liberi, fiindcă numai libertatea este aceea care permite apariția noului în domeniul cunoașterii. Adică, noutatea în știință vine numai din libertate.
