Spania a fost a treia cea mai vizitată țară din lume în 2013, după Franța și SUA, depășind pentru prima dată cifra de 60 de milioane de turiști, a anunțat marți premierul spaniol Mariano Rajoy la Forul alianței pentru excelența turistică, inaugurat cu o zi înainte de deschiderea Târgului de turism de la Madrid (Fitur 2014).
Potrivit Agerpres, aceste cifre privind activitatea turistică "sunt cele mai bune din istoria Spaniei, cifre care vorbesc de la sine", a spus el. Mariano Rajoy și-a reiterat cu această ocazie angajamentul de a aborda turismul drept o politică de stat. Rtve.es observă faptul că șeful guvernului de la Madrid nu a făcut, în schimb, nicio referire la scăderea impozitelor în acest sector, așa cum au cerut deseori oamenii de afaceri.
Ministerul spaniol al Industriei, Energiei și Turismului anunța anterior creșterea semnificativă a numărului turiștilor în Spania în 2013, în special al celor proveniți din nordul Europei, dar și din Marea Britanie, Franța sau Italia. Cele mai mari creșteri procentuale au fost însă înregistrate în rândul turiștilor ruși și chinezi, cu 31,6%, respectiv 35,1% față de anul anterior.
Geo Ioanid