Cronicarul Revoluției Române: Opere complete
În actul său de naștere scrie Alexandru Mihai Stoenescu. Alex, pe numele “de scenă”, sub care îl cunoaștem în viața publică. Tot el, distinsul autor al unor cărți dedicate loviturilor de stat este și „personajul principal” în Dosarul nr. 11933/2/2010, al cărui obiect este „constatarea calității de colaborator al Securității”, o calitate care i-a fost descoperită de CNSAS. Aflat pe rol la Curtea de Apel București, procesul va fi reluat mâine, pe 29 noiembrie, când Stoenescu va fi audiat de magistrați.
Conform biografiei neoficiale, de pe Wikipedia, Alex Mihai Stoenescu s-a născut în 1953, într-o familie de intelectuali cu tradiții militare. Saltul său spre statutul de vedetă a lumii culturale l-a făcut abia după Revoluția din Decembrie 89, pe care a întors-o pe toate fețele și a analizat-o pînă în pînzele albe. În 1991 a dat ingineria pe ziaristică și a lucrat ca secretar general de redacție la „Viitorul românesc", revistă literară editată, culmea, de Asociația Foștilor Deținuți Politici. Tocmai el! Apoi, reluând tradiția familiei, viitorul Alex s-a îndreptat și el spre Armată. Unde a fost, rînd pe rînd, consilier de presă al Ministrului Apărării și șef al Biroului de Informare Internațională din M.Ap.N. Iar pentru că Revoluția ne-a adus, mda, democrație și pluripartidism, stimabilul a dat, fără mare succes, câteva târcoale și prin viața politică. În 1999 s-a numărat printre fondatorii Uniunii Forțelor de Dreapta. Apoi, a dat o raită și prin PNL. Iar atunci când „Jiji” Becali și-a înființat Partidul Noua Generație , alături de alte înalte și distinse fețe cultural-politice, l-a chemat „cu arme și bagaje” și pe dl. Stoenescu.
Om de bază pe care baciul de la Pipera l-a făcut mare șef de târlă: prim-vicepreședinte, responsabil cu doctrina. Dar nici asta n-a prea durat. Iar când primului oier al Patriei i-a înțărcat bălaia, conu Mișu, împreună cu ceilalți distinși intelectualo-analisto-politruci l-a lăsat pe Gigi în plata Domnului și în grija justiției. Mare greșeală: trecut câteva săptămâni prin beciurile de la Cercetări Penale, „Free Jiji” a ajuns până la urmă la Bruxelles, ditamai parlamentar european. În timp ce el, distinsul domn Alex, a trebuit să se mulțumească doar cu apariția pe micile ecrane autohtone.
”Producțiile literare” din anii '80
Adevărata pasiune a domnului Alex Mihai Stoenescu a fost însă condeiul. Alex Mihai Stoenescu se declară acum un autor de succes. Succes pe care nu l-a avut prin 1979, când primele lui proze n-au apucat să vadă lumina tiparului. Cum, la fel de oculte au rămas, până de curând, și alte „producții literare”. Acestea din urmă sunt niște „scrieri” care, nevăzute de publicul larg, l-au purtat pe Alexandru Mihai Stoenescu pe un drum ascendent, care l-a urcat până, hăăt, aproape de culmile abjecției. Spiritele mărginite l-ar putea considera un “turnător”. Faaals! De fapt, el nu era decât un spirit înalt, pasionat de operetă. Iar partitura sa preferată a fost, ca să parafrazăm un monstru sacru al scenei românești, celebra arie “Lăsați-mă să-i cînt”. ?ê?£i i-a cîntat lăutărește: pe bani și cu mare talent.
S-a visat securist, dar n-a fost să fie
Așadar, istoric, literat, politician: o viață bogată în realizări, de care Alex Mihai Stoenescu ar trebui să fie mîndru. ?ê?£i să se simtă realizat, ca orice om care și-a împlinit visele din tinerețe. Ar trebui, dar nu suntem siguri că așa și este. De fapt nici nu este! Oameni care l-au cunoscut bine au spus într-un act oficial: „dispune de un nivel ridicat de seriozitate, provine dintr-o familie de militari, el însuși dorind să fie ofițer de securitate, însă nu a putut din cauza vederii (a avut un accident cînd era copil)”. Iar această informație a fost consemnată pe 28 martie 1984, pe când tânărul subinginer Stoenescu habar nu avea că peste câțiva ani va deveni Alex, specialist în istoria loviturilor de stat. ?ê?£i pentru că pe vremea tinereții nu i-a fost dat să umble pe drumul drept al carierei asumate cinstit de ofițer de Securitate, a ales calea dosnică, șerpuită curvește: a devenit informator. Sau cu un termen mai puțin pretențios, „turnător la Securitate”. ?ê?£i nu unul timorat, agățat prin șantaj, păcălit, amenințat ori prin intimidare, cum li s-a întâmplat altora. Nu, domnul tovarăș Alex s-a plasat, de bunăvoie, pe treapta cea mai odioasă: turnător din vocație. Un turnător harnic a cărui eficiență a fost răsplătită din cînd în cînd cu oscioare aruncate cînd stăpînul era mulțumit de activitatea „sursei”. ?ê?£i chiar dacă acestor colaboratori li se spune, de obicei, „ciripitori” activitatea lor nu era sonoră. Nu, era una palpabilă, concretizată în „Note informative”, scrise și semnate de mâna lor. Bineînțeles că pentru un scriitor de talia lui Alex Mihai Stoenescu acele „Note” pot fi considerate parte a operei sale literare. „Operă” pentru care Securitatea nu l-a plătit cu solda regulamentară, cuvenită unui angajat permanent, ci doar din când în când, plată „pe drepturi de autor”. Acum, la peste trei decenii de la vremurile în care dl. Alex își exersa condeiul, putem spune, făcând haz de necaz, că „Secu” era un soi aparte de Uniune a Scriitorilor care aduna creațiile “de sertar” cu care s-au tot lăudat mulți dintre marii noștrii intelectuali. Iar ca în orice “Uniune” care se respectă, primea în rândurile sale doar “tovarăși de încredere”.
“Turnător” candidat
Probabil că opera literară „discretă” a lui Alex Mihai Stoenescu ar fi rămas necunoscută dacă revoluționarul Claudiu Iordache nu ar fi adresat CNSAS o cerere bazată pe “Art.10, alin 1 din OUG nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității”. Cerere justificată de faptul că, la data întocmirii sale, “subiectul” nostru era prim-vicepreședinte al Partidului Noua Generație care, un an mai tîrziu, avea să participe, cu un relativ succes, la cursa electorală. Expediat sub forma unei “Note de Constatare cu privire la domnul Alexandru Mihai Stoenescu” răspunsul menționează că acesta avea “Numele conspirativ de informator” Gavrilescu Adrian. Nume sub care a colaborat cu “Uniunea Scriitorilor” de la Secu între 1984 și 1987. De ce doar trei ani? Pentru că, din 1987, a început să joace, cum se spune acum “în altă ligă”. După cum se menționează în “Raport ce privește pe Gavrilescu Adrian, din 04.08.1987, “întocmit și semnat olograf de cpt. Sasu Dan, Dir.2, Serv.1, Bir.2, aprobat de col. Alexandru, Dir.2”: “A fost recrutat ca informator al organelor de securitate la 29.04.1984. Pe parcursul colaborării cu organele noastre a desfășurat o activitate corespunzătoare, avînd un aport informativ bun”. Situația s-a schimbat din 15.07.1887 cînd a fost primit în rîndurile membrilor de partid. Motiv pentru care: “Față de cele raportate, propunem scoaterea informatorului din rețeaua informativă și clasarea materialelor la C.I.D, adică “Centrul de Informatică și Documentare”.
Dar, conform documentelor de arhivă de la CNSAS, Alex Mihai Stoenescu nu a fost chiar de la început “turnător titular”. Nu! Inițial, de parcă ar fi dat un examen la cine știe ce faclutate, a fost doar “candidat”. O spune, pe 25.03.1984 ,,Raportul de cunoaștere personală a sing. S.M, candidat la recrutare ca informator, întocmit și semnat ologrf de mr. Condoiu Ion, Dir.2, Serv.1, Bir.2, aprobat de col. Barbu Constantin, Dir.2, Serv.1, Bir. 2, șef colectiv,,: ,,Cu prilejul deplasării în obiectiv, a fost cunoscut sing. S.M. Sus-numitul a fost în Olanda, pe linie turistică, ocazie cu care s-a discutat cu el înaintea plecării, pentru a-l pregăti contra-informativ. În urma acestei plecări, candidatul a furnizat informații ce urmează să fie trimise, pentru exploatare, la UM 544”. Ucenicia „candidatului” SM și ridicarea subinginerului S.M la rangul de turnător “titular” s-a petrecut în doi pași. Primul a fost pe 20.03.1984, cînd a semnat un “Angajament”, “întocmit și semnat semnat olograf, de către titular, cu nume real, primit de mr.Condoiu Ion, prin care titularul preia numele conspirativ Gavrilescu Adrian,” Al doilea pas oficial a fost consemnat pentru istorie, o zi mai tîrziu când, pe 30.03.1984, același mr. Condoiu a întocmit un “Raport de propunere de înregistrare la C.I.D a sing. S.M. ca informator al organelor nostre”. Raport care a fost aprobat de gr. mr. Tăulescu Traian, Dir. 2, locțiitor șef direcție, mr.Lupu Viorel, Dir.2, Serv.1, șef serviciu și col. Barbu Constantin, Dir.2, Serv 1, Bir.2, șef de colectiv”. “Raport” care spune: “Conform aprobării conducerii profesionale, la 29.03.1984 s-a trecut de către col. Barbu Constantin și mr. Condoiu Ion la recrutarea sing. S.M ca informator al organelor noastre. Recrutarea a fost efectuată în casa «Militaru» (n. red. O casă conspirativă a Securității), după orele de program (…) Fiind de acord cu cele propuse, candidatului i s-a făcut un prim instructaj asupra problemelor ce ne interesează și asupra modului de rezolvare a sarcinilor trasate de organele noastre. În finalul recrutării candidatului respectiv i s-a luat angajament scris și de comun acord i s-a fixat numele conspirativ de «Gavrilescu Adrian»”.
Un Sherlok Holmes ”turnător”
Acum este clar că Securitatea a avut, zeci, poate sute de mii de “turnători”. Cum la fel de clar este și că foarte mulți informatori au colaborat în doru lelii, doar pentru că au fost “agățați” în Dumnezeu știe ce condiții. Unii dintre ei au fost însă deosebit de zeloși, dovadă că asta a fost vocația vieții lor. Din păcate pentru el, așa a fost și Alex Stoenescu, cronicarul Revoluției și al celorlalte lovituri de stat din România. Nota infromativă din 12.04.1984, “întocmită și semnată olograf de titular cu numele conspirativ “Gavrilescu Adrian”, în fața mr. Condoiu menționează: “Sursa informează că, în dimineața zilei de 12.04.1984, la ora 09,50 a surprins în dreptul agenției CEC din Piața Amzei, un individ care fotografia cozile la diferite magazine. Sursa l-a urmărit pe individ și i-a reținut semnalmentele, după care s-a deplasat rapid în dreptul cofetăriei Casata, unde a făcut cunoscute cele văzute unui sergent major de miliție aflat în misiune. Împreună cu acesta, sursa și alți lucrători de miliție, precum și un ofițer MI au pornit în căutarea individului cercetînd magazinele și toate unitățile comerciale din zonă. La ora 10,30 sursa l-a identificat pe individ în apropierea unor cozi și a atras atenția ofițerului MI că individul (alertat de agitația subofițerilor de miliție) s-a ascuns între oamenii de la coadă. În momentul în care individul s-a izolat de coadă, încercând să-și plaseze aparatul foto într-un autoturism, a fost reținut și identificat. În continuare, sursa s-a deplasat la IGM unde a dat relațiile necesare și unde a aflat că individul a cerut să părăsească țara și că ar fi recidivist” Ei, da! Nu se poate spune că “sursa” n-a făcut tot posibilul să prindă un dușman al socialismului multilateral dezvoltat. În continuare, documentul conține o “Notă ofițer” a maiorului Condoiu care menționează: “Informatorul a acționat în baza instructajului general făcut atât cu prilejul recrutării, cât și ulterior, pentru a culege informații din orice domeniu și împrejurare. Cazul a fost dat la SMB, Serviciul 150, lt.maj. Cioclan care l-a anchetat, rezultând că individual a fotografiat o mulțime de oameni care stăteau la rând pentru a cumpăra carne cu intenția de a trimite-o la postul de radio Europa Liberă. Urmează să fie trimis în instanță în baza Legii 153/1975”. Iar faptul că acel om a fost anchetat și trimis în judecată definește clar apartenența d-lui Alex la poliția politică. Asta dacă avem bunăvoința de a nu defini acțiunea lui drept act de teroare instituționalizată. De fapt, “sursa Gavrilescu” a fost deosebit de productivă. În “Nota informativă în legătură cu Radu Donciu, întocmită și semnată olograf de titular cu numele conspirativ “Gavrilescu Adrian” , primită de cpt. Sasu Dan se menționează: “Sursa îl cunoaște din Intreprinderea de Avioane București. Nu m-am mai întâlnit cu el de aproximativ trei ani. A atras atenția asupra lui în perioada 1982-1983, cînd a fost implicat în două scandaluri de notorietate în intreprindere. Cu ocazia unei sărbători de iarnă, reprezentanții englezi au organizat o masă festivă cu mîncare și băutură la care au fost invitați și lucrătorii Biroului Import din care făcea parte și RD. În timpul acestei mese s-au consumat băuturi alcoolice aduse de englezi și, treptat, unii lucrători români s-au retras. La masa au rămas doar RD și AA. Despre cei doi s-a comentat a doua zi că au plecat de acolo în stare de ebrietate. Întrucât, asupra acestui eveniment a avut loc o anchetă a ofițerului CI, cei doi au devenit obiectul discuțiilor diferiților colegi din Intreprinderea de Avioane București, comantarii care s-au axat pe: 1. Faptul că au rămas singuri cu englezii. 2.Faptul că ar fi cântat în derîdere cîntece patriotice romanești ( RD a recunoscut ulterior aceasta într-un cerc restrîns, menționând “Tricolorul”, “Pe al nostru steag e scris unire” acesta din urmă alterat cu expresia “Pe al nostru plan e scris uimire”) “. Bine d-le Alex, turnător, turnător, dar nici măcar simțul umorului nu aveai?
Pretextul Cernobîl
Catastrofa de la Cernobîl, ascunsă un timp de autorități, i-a îngrozit pe bună dreptate, pe majoritatea românilor. Nu însă și pe omul nostru. Dezastrul nuclear i-a dat ocazia “sursei Gavrilescu” să-și demonstreze , încă odată, eficiența de “turnător fruntaș pe ramură”. Nota informtivă din 05.05.1986, întocmită și semnată olograf de titular, cu numele conspirativ, “Gavrilescu Adrian”, consemnată de cpt. Sasu Dan menționează: “ La AEROFINA ultimele săptămâni au adus un subiect de dezbatere amplu. Accidentul de la Cernobîl a creat o aversiune evidentă îpotriva URSS. Marea majoritate a salariaților a ascultat Europa Liberă și a comentat cele auzite, generând momente de panică, mai ales că, în zilele de 1, 2, 3 și 4 s-a lucrat normal. Imediat au apărut critici la adresa conducerii țării noastre care ar fi știut de periculozitatea radiției și nu a anunțat decât după manifestarea din 30.04.1986, apoi retragerea șefului statului într-un bunker, trimiterea alimentelor infestate la consum, cozile la picături de iodură de potasiu, cîtă dreptate au americanii cu înarmarea, cu atacarea Libiei și rolul României de furnizoare de arme către Gadafi. În centrul atenției s-a aflat, din nou inginerul M.A. care a comentat în stilul propriu, coleric, toate știrile de la Europa Liberă, faptul că femeile românce vor naște copii monștri, care vor arăta ca socialismul președintelui țării. În ziua de 9.05.1986, s-a prezentat în biroul CA 92, afirmând că radiația continuă, este periculoasă, dar nu se anunță nimic pentru a nu se strica manifestările de 9 mai. Dar și că echipa Steaua nu a fost lăsată să se întoarcă pentru a nu pune în umbră aniversarea Partidului”. Iar pentru a-și demonstra eficiența “sursa Gavrilescu” le-a declarat stăpînlor că “deși nu a ascultat de zece ani Europa Liberă, a făcut-o atunci în zilele de 6 și 7 mai. Dar nu din cine știe ce porniri dizidente ci doar “pentru a sesiza cum sunt interpretate știrile a doua zi în colectiv”. Iar acolo, “comentariile pline de ură de sunt răstălmăcite și amplificate (….) Se trece fără discernământ de partea americanilor”.
Turnătorii pe bandă rulantă
Raportul CNSAS afirmă că “În Opisul mapei anexă (vol. 2, filele 1 și 2) sunt menționate 100 de materiale informative furnizate de titular”. Deci peste o sută de note pe an semnate cu numele conspirativ sau cu cel adevărat, “Notele” ating cele mai diverse domenii, de la informații despre colegii de serviciu la cele privitoare la specialiștii străini cu care “autorul” a venit în contact. Motiv care ne obligă să recunoaștem că “sursa Gavrilescu” poate fi acuzată de orice, dar nu și de lipsă de eficiență și conștiinciozitate. Fapt recunoscut și de stăpânii săi de la Secu. Recunoscut și răsplătit. În dosarul privitor la Alexandaru Mihai Stoenescu, întocmit de CNSAS există și un ”Tabel cu evidența recompenselor acordate” care menționează că „titularul a fost recompendast de 3 ori cu câte 500 lei”. Bani la a căror primire „sursa” a semnat chitanțe aflate și acum în arhive. Conform „organului” primii 500 de lei i s-au oferit pentru isprava cu fotograful cozilor. Sau, conform documentelor: „Pentru modul cuma acționat în vederea prinderii unui infractor care făcea fotografii în Piața Amzei în scopul trimiterii lor la Europa Liberă”. Următoarea „premiere”, tot de 500 de lei, i-a fost acordată „Pentru informațiile furnizate în Dosarul de Urmărire Informativă (DUI) «INGINERUL»”. Iar ultima recompensă i-a fost acordată lui Stoenescu, tot pe bază de chitanță, „Pentru aportul informativ constant și calitatea informațiilor furnizate în perioada nov.1985 – sept.1986”. Deci, 500 de lei, pentru trei ani de fidelitate nemernică. ?ê?£i asta într-o perioadă în care salariul său oficial, de subininer, era, fără sporurile specifice industriei aviatice, undeva între 2500 și 3000 de lei. Cam puțin coane Mișule, cam puțin pentru o slugă atât de fidelă și devotată.
Ajuns la mâna justiției
După cei trei ani de colaborare cu Securitatea, Stoenescu a intrat în PCR, motiv pentru care a dispărut din documentele operative. Abia după 1990 el reapare, ca autor al unor cărți care s-au bucurat de un real succes. Interesant este faptul că, la fel ca în multe alte cazuri, fosta „sursă” a evoluat într-un plan paralel cu securistul care l-a avut sub control. Avansat colonel, fostul maior Ion Condoiu a lucrat, un timp, în structurile UM 0215. Ajuns și el „în democrație”, Alex Mihai Stoenescu nu s-a îndepărtat prea mult de lumea informațiilor. În mod neobișnuit pentru anii 90, a avut acces la arhive secrete, de unde și-a cules datele pe care le-a utilizat apoi în cărțile și articolele sale. Astfel se face că, într-o emisiune televizată dedicată Revoluției, la care era invitat și gen. Ioan Talpeș, acesta i-a spus d-lui Alex, zâmbind galeș dar cu subânțeles: „Domnule profesor, dumneavoastră ați primit aprobarea de a studia anumite aspecte. Constat însă că în ceea ce ați scris, ați cam depășit limitele acelei aporobări”. Ce o fi vrut să spună fostul șef al SIE? Probabil că doar el și Alex Mihai Stoenescu știu cu adevărat.
Conform legislației actuale, calitatea de colaborator al securității ca poliție politică, documentată de CNSAS, trebuie „omologată” de justiție. Lucru valabil și în cazul scriitorului Alex Mihai Stoenescu. Bineînțeles că judecătorii sunt cei care vor stabili dacă el a făcut sau nu „poliție politică”. Dar indiferent de decizia lor, nu ar fi rău ca domnului scriitor să i se sugereze, delicat, să-și includă ”Notele informative”, scrise și semnate tot de mâna sa măiastră, într-un viitor volum de ”Opere complete”.
Vasile Surcel
