Andrei Jilavu, fost participant la emisiunea „Burlăcița”, unde încerca să-i fure inima Biancăi Drăgușanu, a mărturisit într-un interviu pentru showbiz.ro detalii picante din trecutul său amoros. Acesta a recunoscut că a fost adus în pragul disperării de o fostă iubită, cu care a avut cea mai lungă relație, de patru ani, și care era studentă la psihologie, deci se pricepea să se „joace” cu el. În momentul în care s-au certat, Andrei nu a putut răbda și a făcut tot posibilul să se împace cu ea. Astfel, el a printat 2.000 de foi A4, pe care a scris „Te iubesc, iartă-mă!”, și le-a distribuit apoi prin toată zona unde locuia ea. „Cea mai lungă relație a mea de patru ani cu o fată studenă la psihologie m-a adus în pragul disperării! La un moment ne-am certat și, ca să mă împac cu ea, am printat 2.000 de coli A4, pe care am scris «Te iubesc, iartă-mă!» și le-am distribuit prin toată zona unde locuia ea: pe sub ușă, pe la cutiile poștale, le-am lipit chiar și pe stâlpi și pe unde am putut, doar ca să mă fac înțeles”, a explicat el. Fostul concurent la inima burlăciței se caracterizează ca un rebel sensibil, nebun, căruia îi place să trăiască clipa. Când i s-a cerut să facă un top al femeilor frumoase din România, Jilavu a omis-o, intenționat sau nu, pe cea despre care se spune că ar fi iubita lui, Oana Roman, și alături de care a fost surprins în ipostaze tot mai apropiate. Deși, aparent, îi face declarații de amor Onucăi, acesta le consideră frumoase pe femei care se află la polul opus din punct de vedere fizic de Oana Roman: Monica Bârlădeanu, Alexandra Dinu, Gina Pistol, Catrinel Menghia și Simona Pătruleasa. Pe plan profesional, el a simțit nevoia să îi mulțumească și Oanei, precizând că i se întâmplă lucruri minunate pentru care este recunoscător.
De asemenea, Andrei Jilavu susține că femeile posesive îl determină să spună stop într-o relație. „Când o femeie impune prea mult o relație, când este prea posesivă, când nu-mi lasă un anumit spațiu doar pentru mine, mărturisesc că nu-mi place… ?ê?£i mă retrag”, a declarat acesta.
Georgiana Moroșan