Din cele cateva zeci de mii de persoane care cresc in casele de copii din Romania, doar cateva sute reusesc sa urmeze cursuri universitare. Acesti oameni lupta cu disperare sa-si depaseasca conditia si sa-si cladeasca un viitor, in ciuda faptului ca au fost condamnati sa se formeze intr-un mediu ca cel existent in orice centru de plasament. Acesti tineri ar trebui sa fie sprijiniti si admirati pentru ceea ce fac, numai ca in schimbul efortului lor nu primesc altceva decat dispret si ignoranta. Singura lor vina este ca au avut nesansa de a nu avea o familie.
Ionel Vovciuc a crescut de la sase luni intr-un orfelinat din judetul Suceava. Astazi are 29 de ani si este unul dintre cei care si-a dorit mai mult de la viata decat sa hoinareasca pe strazi sau sa ceara in permanenta ajutoare sociale. A absolvit o facultate de stat si a lucrat in invatamant timp de un an de zile. Acum face un masterat si nu reuseste sa-si gaseasca un loc de munca decent pentru simplul motiv ca angajatorii romani refuza sa lucreze cu oameni care, fara voia lor, au crescut intr-o casa de copii.
Nu mai poate sa predea pentru ca nu a avut bani sa-si ia o diploma
In 2004 a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanica, specializarea Managementul calitatii la Universitatea -Stefan cel Mare- din Suceava si timp de un an de zile a predat disciplinele tehnice la o scoala primara din Zvoristea, judetul Suceava. Desi i-a placut foarte mult sa lucreze cu copiii, a trebuit sa renunte deoarece nu putea dovedi ca a absolvit modulul de psihopedagogie, asa cum prevede legea. Si asta pentru ca pentru a intra in posesia diplomei a trebuit sa plateasca echivalentul a 50 de euro, bani pe care nu i-a avut. Isi doreste foarte mult sa lucreze cu copiii si a incercat sa se angajeze in centre de plasament sau in centre speciale. Nici asta nu s-a putut, pentru ca studiile pe care le are nu corespundeau cerintelor unui astfel de job. A mai demonstrat inca o data ca este un luptator si a decis sa urmeze un masterat in Asistenta sociala care sa-l ajute sa lucreze din nou cu copiii. Astfel, de la 1 octombrie, este masterand in cadrul Universitatii Bucuresti la Asistenta sociala.
La mila colegilor de camera
Ionel locuieste intr-un camin studentesc si mai are inca sase colegi de camera. Nu se plange insa de asta, pentru ca a fost singurul ajutor pe care l-a primit din partea autoritatilor de cand a venit in Bucuresti. Ultimii bani i-a primit in luna iunie si de atunci incearca in zadar sa gaseasca un loc unde sa munceasca. In momentul acesta nu mai are nici un ban nici pentru hrana, nici pentru transportul in comun. Mananca doar ceea ce primeste de la colegii de camera, si ei proveniti din case de copii. Norocul lor este ca sunt inca studenti si beneficiaza lunar de un ajutor pentru hrana de aproximativ doua milioane de lei, si in felul acesta il pot ajuta si pe Ionel. Chiar si asa, el este ingrozit de faptul ca se uita in oglinda si nu se mai recunoaste pe sine: in doua luni de zile a slabit 10 kilograme. Cu transportul in comun e si mai greu, deoarece au inceput sa vina amenzile si -incep sa dau in extrema cealalta. O sa ma trezesc chemat pe la tribunale ca nu am cu ce sa platesc amenzile-, se plange tanarul.
Patronii refuza sa-l angajeze pentru ca vine dintr-un centru de plasament
Satul sa bata in zadar la usile patronilor care imediat ce afla de unde vine ii spun fie ca -voi aveti viata ca cei din penitenciare, deci cautati in alta parte-, fie il refuza intr-un mod mai elegant promitandu-i ca-l vor suna ulterior, lucru care bineinteles nu se intampla niciodata, Ionel a cerut ajutor la Primaria sectorului 5, de care apartine acum. Acesta a fost singurul loc in care i s-a oferit un loc de munca. Cei de acolo, in marinimia lor, l-au invitat sa treaca la maturat strazi, intrucat doar in acest domeniu aveau ceva locuri vacante. Cat despre ajutor social, nu prea poate fi vorba deocamdata pentru ca trebuie sa obtina o hartie de la facultate care sa le garanteze ca nu ia de acolo bursa sociala, desi e stiut faptul ca la nici masterat nu se acorda burse. Cu toate acestea, si secretariatul facultatii intarzie sa-i dea documentul cerut de primarie, astfel ca institutiile statului isi dau mana nu pentru a-l ajuta, ci pentru a prelungi starea de disperare a unui tanar care simte pe pielea lui ce inseamna sa fi discriminat in Romania.
