Tupeu fără margini
Dacă blasfemia ar fi faptă penală, ortacul lui Ilici Iliescu, Miron Cozma, ar trebui să ia pedeapsa maximă. Veniți cu trenuri și camioane pentru a restabili ordinea în Bucureștiul lui Ilici în anii ‘90, troglodiții „Luceafărului huilei” au călcat în picioare tinerii care manifestau pașnic împotriva neo-comuniștilor din gașca lui Iliescu. Fugăriți și bătuți pe străzi mulți dintre aceștia aveau să-și piardă viața sau să rămână cu sechele pe viață. Pentru toate acestea, măciucarul lui Ilici, Miron Cozma, a servit disparat circa șapte ani de închisoare, fiind tratat foarte bine în detenție. Colegii de celulă îl porecleau „Scamă” deoarece nu îi plăcea indisciplina și deranjul în celula sa. Mai important decât istoria lui Cozma este faptul că, în prezent, cu același tupeu de mină, acesta a făcut la finele săptămânii trecute, un partid muncitoresc. Ca în vremurile când era stăpân în Valea Jiului sub aripa lui Ilici Iliescu. Formațiunea se numește Partidul Social Democrat al Muncitorilor (PSDM) iar la lansarea sa a fost intonat „Imnul Golanilor”, cântecul care a animat la începutul anilor ‘90 întreaga Piața a Universității, acolo unde zeci de mii de tineri scandau împotriva regimului Iliescu. Probabil, Cristian Pațurcă, autorul „Imnul Golanilor”, se zvârcolește în mormânt pentru o astfel de „blasfemie”. Cum Miron Cozma nu putea trece netaxat, un revoluționar de la Timișoara i-a reproșat aghiotantului lui Iliescu mineriadele și toate victimele care au căzut în mâinile ortacilor aduși din Valea Jiului. „Vă rog să explicați poporului român ce s-a întâmplat la mineriade. Ați venit la Timișoara, un oraș martir, iar cetățenii au dreptul să cunoască ce s-a întâmplat la mineriade. Sunt niște vieți omenești care s-au dus”, i-a spus lui Cozma un bărbat care a afirmat că se numește Nicolae Adam și că este revoluționar. Văzându-se pus în fața acestei evidențe Cozma i-a răspuns revoluționarului că au fost trei mineriade. Mai mult, acesta a încercat să nege faptul îi „aparțin“. Președintele PSDM i-a arătat bărbatului un document, susținând că semnătura sa se regăsește alături de cele ale unor revoluționari cunoscuți din România. „Arată-mi ce reprezinți tu! Eu ți-am arătat, e semnătura mea lângă Blocul Național al Revoluționarilor! De care revoluționari vorbești tu, de ciolănarii lui Băsescu“, a replicat Cozma. Nicolae Adam i-a spus apoi lui Miron Cozma că trebuie să dea socoteală în fața Timișoarei, în replică liderul PSDM afirmând că are „trei morți la Timișoara”. „Eu am trei morți la Timișoara. Tu ai fost revoluționar? Eu am fost revoluționar! Am trei morți la Timișoara! Voi sunteți ciolănari”, a spus Cozma. În bunul spirit în care acoliții lui Cozma știu să rezolve probleme, Nicolae Adam a fost apoi scos afară. Imediat, colegii lui Cozma au fortificat pensiunea în care se desfășura evenimentul.
Iuda lui Ilici
La eveniment au participat circa 10 membri ai noului partid împreună cu alți 10 angajați ai pensiunii. Cu toate acestea, nu au lipsit discursurile înflăcărate asemănătoare celor rostite la tribuna PCR iar trădarea a fost ridicată la rang de virtute. “Ce vreau eu să vă spun este că nevasta mea nu va face parte din acest partid. Adică va face, dar nu va candida la nicio funcție. Ce mai vreau eu să vă promit e ca Iliescu, acea cârpa kaghebistă, vă plăti pentru tot ce a făcut“, a explicat Cozma. Reamintim că în ultimele sale zile de mandat prezidențial, pe 15 decembrie 2004, „cârpa kaghebistă” la care face referire Cozma l-a grațiat pe acesta. „Luceafărul huilei” are și un plan pentru relansarea educației în România în cazul în care partidul său ajunge la putere. „Părintii care-și vor trimite copiii în străinătate după ce au făcut școala în România vor plăti, vor face puscărie, pentru ca nu e normal ca statul să-i învețe și ei să plece din țară“, a spus Cozma.
Soare și rachete
Din acest moment, Cozma și-a continuat pledoaria demnă de „Spitalul 9” și a prezentat un plan economic care frizează nebunia împletită cu războiul psihotronic. “Este vorba despre o rachetă care dă ploaie și soare când se lansează, care din informațiile mele există deja în Rusia. ?ê?£tiți când la ziua Victoriei Putin a ordonat să fie soare și imediat s-a făcut soare? Așa va ieși agricultura din necazurile care sunt. Eu am avut în minte aceasta racheta în 2005, dar nimeni nu m-a ascultat. Vom face din huila petrol, vom face multe pentru țara asta, pentru că țara asta merită“, a mai adăugat ciomăgarul lui Ilici, citat de opiniatimisoarei.ro. Înțelegem de aici că ideea rachetelor i-ar fi putut veni în pușcărie, dar nu înțelegem cum din huilă se poate face petrol? Rămâne să ne explice Cozma!
Dragoș Stănculescu