Criza mondială se extinde tot mai mult în Europa, iar printre cei care plătesc în urma măsurilor austere se numără și personalități de viță nobilă. Astfel, în cadrul noilor măsuri de austeritate din Marea Britanie care afectează și Casa Regală, salariul reginei Elisabeta a II-a va fi înghețat pe o perioadă de șase ani, în timp ce Prințul Charles va trebui să suporte unele cheltuieli costisitoare ale familiei regale.
Finanțarea de la bugetul de stat pentru călătoriile și palatele regale a fost de asemenea tăiată, astfel încât contribuabilii britanici nu vor mai suportă „nota de plată” pentru călătoriile și securitatea Prințului William și ale soției lui, Kate Middleton. Aceste cheltuieli ale Ducelui și Ducesei de Cambridge vor fi acum suportate de către prințul Charles. Noile măsuri vor conduce la organizarea unui număr mai mic de petreceri regale și evenimente, iar reparațiile palatelor regale nu vor mai fi suportate de la bugetul de stat.
Eegina a aprobat chiar închirierea unor camere de lux la Palatul St. James cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. În baza noului acord, regina va primi la fiecare doi ani 15% din profiturile Crown Estate, al cărui portofoliu include Regent Street, Windsor Great Park și peste jumătate din zona de coastă a țării.
Aceasta este cea mai recentă măsura luată de parlamentul de la Londra pentru a reduce problema deficitului major al Marii Britanii. Noul guvern de coaliție, condus de premierul conservator David Cameron, a introdus o serie de măsuri de austeritate dure în momentul preluării puterii în 2010. Cu toate acestea, parlamentul admite profitul enorm pe care familia regală îl aduce țării, aceasta furnizând 785 de milioane de dolari în fiecare an Marii Britanii.
Georgiana Moroșan