Oricât de mare ar fi cererea de știri din viața vedetelor, presa axată pe spionajul prin intermediul paparaților rămâne una murdară. Ce dezgustător e să te uiți prin borta aparatului de fotografiat ca prin borta cheii, pândind omul în intimitatea lui, doar-doar s-o scărpina undeva ori s-o pupa cu vreo damă extraconjugală!
Din punctul de vedere al unui om educat, acest tip de jurnalistică este rudimentar și nu diferă de cleveteala țațelor tolănite pe coama șanțului din sat, cu ochiul făcut radar, pentru a-i ferfenița pe cei care au neșansa de a trece pe acolo. Ca să fiu sincer până la capăt, nu-i compătimesc cu nimic pe paparați, când mai încasează pe coajă câte-o chelfăneală de la vreo vedetă căreia i-a ajuns până-n gât indiscreția lor. O iau longitudinal și transversal pe cocoașă, dar oare n-o caută cu lumânarea?
Pe mine, în calitate de cetățean al acestei țări oarecum democratice, prea puțin mă interesează numărul de femei cu care se combină – iau un exemplu la nimereală – constănțeanul Radu Mazăre. Ceea ce mă interesează e ca acest ins cu nume leguminos să nu bage scurmătoarea pân' la cot în banul public, să nu fie o legumă de primar și să prezinte publicului turistic un oraș frumos, curat și onest. Dacă edilul ăsta fistichiu are un sutar de amante, un miar sau zece miare, e treaba lui, iar eu nu pot decât să-l compătimesc, fiindcă o să-l doară șalele de n-o să se vadă, mai cu seamă dacă o să ajungă acolo unde mulți l-ar dori.
La fel, nu mă privește nici viața particulară a mezinei lu' Băsescu, pentru simplul motiv că poporul a ales în fruntea țării un președinte, nu o familie prezidențială, cu fiice și șogori.
Și-ar mai fi o chestiune legată de ziaristica paparațiană: anume că ea e și o praștie de lansare a vedetelor de doi lei. Pozând-o pe starletuța de la meteo sau pe duduița de la știrile sportiste bot în bot cu noile lor cuceriri, avem ocazia să aflăm că pe lumea asta respiră vietăți cu numele Boschet, Poponeț ori Mălăieț. Fără tabloide, n-am afla niciodată de existența acestor creaturi. Și zău dacă am pierde ceva.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane