Hackerul român, Robert Butyka, care a spart serverele NASA are multe probleme cu Justiția. Pe lângă faptul că NASA îi cere despăgubiri de peste 580.000 de dolari pentru că a spart rețeaua care ținea legătura cu un satelit meteorologic, el a fost prins și cu imagini pornografice cu minori în hard disk. Astfel că, hacker-ul clujean este acuzat și de pornografie infantilă. Tânărului i-au fost ridicate la percheziție mai multe calculatoare. Procurorii DIICOT Cluj au găsit pe unul dintre hard disk-urile lui Robert Butyka 37 de fișiere cu imagini pornografice cu minori, scrie City News.
Hackerul a fost trimis în judecată pentru acces fără drept și perturbarea unui sistem informatic. În urma descoperirii făcute de anchetatori, la dosarul său s-a mai adăugat un cap de acuzare: pornografie infantilă. Ancheta în acest dosar a fost demarată după ce anchetatorii români au primit mai multe informări de la NASA. Agenția Spațială susține că din cauza atacului hackerului clujean a suferit un prejudiciu de peste 580.000 de dolari, sumă cu care vrea să fie despăgubită. Robert Butyka este cercetat în stare de arest preventiv.
Ramona Feraru