Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, în vârstă de 44 de ani, s-a spânzurat după ce soția l-a anunțat că vrea să divorțeze. Bărbatul a fost găsit mort de soția sa în apartamentul pe care-l aveau în Toplița, la sfârșitul săptămânii trecute, însă informația nu a fost făcută publică până ieri. Potrivit prim-procurorului de pe lângă Judecătoria Toplița, Nicolae Țifrea, subalternul său s-a spânzurat de cazanul centralei termice din baie, însă înainte de a face acest gest a băut diluant, s-a înțepat cu cuțitul în piept pentru a-și provoca o leziune la unul dintre plămâni, după care și-a tăiat și venele de la mâna stângă. "A lucrat timp de 15 ani ca procuror, dar în ultimii doi-trei ani puterea și capacitatea lui de muncă s-au mai redus. Cred că îl măcina o afecțiune psihică și chiar voia să se interneze în spital", a declarat Nicolae Țifrea, adăugând că a vorbit cu subalternul său la telefon cu o zi înainte ca el să se sinucidă, iar acesta părea extrem de îngândurat.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane