Home Politic PSD continuă promisiunile fantasmagoric

PSD continuă promisiunile fantasmagoric

DISTRIBUIŢI

Șeful departamentului de educație din PSD, Ana Birchall (foto), a declarat ieri că Alianța PSD-PC își propune construirea a 200.000 de locuințe pentru tineri și acordarea unei indemnizații de maternitate de 85% din venit. Mai mult, Birchall a precizat că oferta PSD-PC mai prevede stabilirea unei alocații pentru creșterea copilului până la vârsta de 18 luni în valoare de 200 de lei,  precum și acordarea de burse sociale. Anunțul făcut de Birchall face parte dintr-un lung șir de idei suprarealiste ale PSD, făcute publice de liderul PSD, Mircea Geoană. Astfel, acesta anunța în urmă cu o lună că unul dintre obiectivele sale este ca în următorii cinci ani, zece universități din România să figureze printre primele din Europa, și printre primele o sută din lume. "Binevoitorul" Geoană s-a arătat "dispus, ca Guvern", să aloce 1 miliard de euro timp de cinci ani, în acest sens. Totodată, liderul PSD a declarat că unul dintre scopurile sale este să trimită un român în spațiu în următorul deceniu. O altă serie de promisiuni marca "Geoană" a fost lansată în iulie, cu ocazia ofertei politice a Alianței PSD-PC, când cele două partide au promis creșterea salariului minim la 1.000 de lei, acordarea celei de-a 13-a pensii, 1.000 de kilometri de autostradă, 1.000 de baze sportive, două poduri peste Dunăre, 8 stadioane UEFA și un timp record pentru înființarea unei firme: o oră.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.