Agentia Nationala Antidrog a facut publice rezultatele celui de-al treilea raport national privind consumul de droguri, care inregistreaza 24.000 de consumatori de heroina injectabila doar in Bucuresti. De asemenea, pentru prima oara in Romania a fost prezentat si Raportul anual privind situatia problemei drogurilor in Europa, realizat de Observatorul European pentru Droguri si Toxicomanie, care pentru prima oara a cuprins si tarile in curs de aderare la Uniunea Europeana.
Cannabisul continua sa fie cel mai consumat stupefiant atat in Uniunea Europeana, cat si in Romania. Astfel, peste 62 de milioane de europeni, adica peste 20 % din adulti, au incercat de-a lungul vietii sa consume cannabis, iar peste 3 milioane de tineri intre 15 si 34 de ani consuma zilnic acest drog. In Romania, 1,7% din consumatorii de droguri au declarat ca prefera cannabisul, iar dintre acestia, cei mai multi sunt tineri cu varste intre 25 si 34 de ani. Cei mai multi consumatori sunt in Capitala (3,8%) si in zona Transilvaniei (2,8%). Cu toate acestea, cel mai cunoscut drog in Romania ramane heroina, pentru 91,1% din cei interogati. In Capitala, prevalenta consumului de heroina de-a lungul vietii este de 1%. Acest procent ar putea insa sa creasca, intrucat Rumen Sedefov, managerul de proiect de la Centrul European de Monitorizare a Drogurilor, ne-a atras atentia asupra faptului ca -epidemia de heroina in Romania inca nu a atins punctul maxim-. Comparativ insa cu tari vecine precum Rusia sau Ucraina, stam mult mai bine la capitolul -infectarea cu HIV-, prevalenta inregistrata la noi fiind sub 1%, fata de procente de aproape 10 ori mai mari in statele amintite. In schimb, hepatita cu virus B si hepatita cu virus C sunt principalele boli infectioase intalnite in randul consumatorilor de droguri injectabile. Un alt aspect ingrijorator la nivel european este faptul ca supradoza constituie principala cauza de deces in randul consumatorilor de opiacee. Si chiar daca numarul tinerilor decedati astfel a inregistrat o usoara scadere, mii de oameni mor inca in fiecare an. Potrivit raportului national, in Romania in anul 2004 au decedat sapte persoane din cauza supradozei.