Home Economic-Financiar -Directiva Bolkestein a fost interpretata gresit-

-Directiva Bolkestein a fost interpretata gresit-

DISTRIBUIŢI

Directiva Bolkestein, ce urmeaza sa fie supusa votului Parlamentului European, a fost gresit inteleasa de catre reprezentantii sindicali, care au protestat in ultima vreme fata de posibilitatea adoptarii acesteia. Acesta a fost -verdictul- sefului Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheele, care s-a aratat surprins de protestul organizat ieri de sindicate, impotriva adoptarii acestei directive.

-Pentru mine este destul de surprinzator faptul ca sindicatele protesteaza, pentru ca membrii lor ar avea posibilitatea unor conditii de munca mai bune, inclusiv salarii mai mari. Principalul obiectiv al propunerii este acela de a realiza o piata interna autentica in sectorul serviciilor prin inlaturarea barierelor legale si administrative din calea dezvoltarii activitatilor de servicii intre statele membre-, a declarat ieri Scheele.

Principiul tarii de origine se aplica numai in anumite cazuri

In plus, seful delegatiei europene a remarcat ca este pentru prima data cand in Romania se discuta despre ceva ce se va intampla dupa aderare, si nu inainte. In fapt, prevederile directivei Bolkestein vizeaza inlaturarea acelor obstacole care se pot ivi atat in momentul in care furnizorii de servicii dintr-un stat membru doresc sa se stabileasca intr-un alt stat membru (sa aiba o prezenta permanenta acolo), cat si atunci cand furnizorii de servicii intentioneaza sa furnizeze un serviciu din statul membru de origine catre alt stat membru, mutandu-se temporar in respectivul stat. In timp ce pentru primul caz agentii economici se vor conforma normelor impuse de tara in care aleg sa isi desfasoare activitate, in cel de-al doilea, furnizorii trebuie sa respecte prevederile legale si administrative din tara unde isi au sediul, asa-numitul principiu al tarii de origine. Acesta a facut obiectul celor mai aprinse dezbateri, insa directiva prevede exceptii importante, care tin mai ales de normele de munca. Este vorba despre aspectele privind detasarea salariatilor, care impune obligativitatea respectarii conditiilor de munca (salariu minim, timp de lucru, standarde de igiena si siguranta) si a acordurilor colective in vigoare in tara in care se desfasoara activitatea.

Este improbabil ca masura sa aiba efecte negative

Scheele a apreciat ca este improbabil ca aceasta directiva sa aiba efecte negative asupra unor sectoare intregi ale economiei romanesti, considerand ca este de asteptat ca firmele insuficient de dinamice sau competitive de pe piata romaneasca sa sufere dupa adoptarea textului. Adoptarea acestei directive se afla la jumatatea procesului legislativ, fiind putin probabil ca ea sa fi adoptata inainte de sfarsitul anului 2006. In prezent, directiva se afla in Parlamentul European, pentru prima lectura, etapa care va fi urmata si de primele amendamente. Directiva se va aplica activitatilor de consultanta in management, certificare si testare, managementul facilitatilor (inclusiv administrarea si securitatea birourilor), publicitate, servicii de recrutare, agentilor comerciali, consilierii fiscale, serviciilor imobiliare, constructiilor, distributiei comerciale, organizarii de targuri comerciale, inchirierii de autovehicule, agentiilor de turism, serviciilor de protectie si paza, dar si asistentei medicale, serviciilor de sprijin la domiciliu, serviciilor din domeniul audiovizual, serviciilor de recreere, centrelor sportive si parcurilor de distractii.

De aceste clarificari nu au beneficiat insa si sindicalistii care au protestat ieri in fata sediului Comisiei Europene la Bucuresti. Principalele temeri ale protestatarilor se refera la faptul ca romanii angajati de companii straine si care lucreaza in alte tari membre ale Uniunii Europene vor fi platiti la nivelul din Romania, iar firmele europene care vor functiona pe piata romaneasca, conform directivei, vor putea eluda orice forme de control din partea autoritatilor abilitate, deoarece vor avea documentele de lucru in limbile tarilor din care provin.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.