Bărbatul din județul Argeș suspectat că a bătut-o și violat-o pe sora sa vitregă în vârstă de opt ani a fost prins de polițiști, ieri, după trei zile de căutări, el fiind descoperit în Capitală, unde lucrează ca gropar la Cimitirul Ghencea.
Potrivit inspectorului Robert Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, bărbatul, Alexandru Florea, în vârstă de 34 de ani, a fost prins în București și a fost dus pentru audieri și cercetări la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
"Suspectul a fost descoperit de politiștii argeșeni de la Serviciul de Investigații Criminale și polițiștii de la DPIR Argeș, într-un apartament al concubinei sale din cartierul Baba Novac. Chiar el a deschis ușa, nu a opus rezistență, a fost imediat încătușat și și-a recunoscut fapta. Bărbatul, care este frate vitreg cu victima, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță", a spus inspectorul Robert Radu.
Potrivit acestuia, bărbatul va fi prezentat astăzi magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane