Omul de afaceri Dinu Patriciu a pierdut, ieri, la Judecătoria Sectorului 1 procesul în care l-a dat în judecată pe Traian Băsescu pentru calomnie, acuzând folosirea de către președinte, la adresa sa, a apelativelor "mincinos" și "om care truchează casete".
Judecătoria Sectorului 1 a finalizat în 13 decembrie dezbaterile în dosarul în care Dinu Patriciu l-a dat în judecată pe președintele Traian Băsescu, decizia fiind pronunțată ieri în această cauză, care se judecă din mai 2010.
Instanța Judecătoriei Sectorului 1 a respins acțiunea lui Dinu Patriciu împotriva lui Traian Băsescu în care cerea instanței obligarea acestuia la plata unor daune simbolice de un euro pentru o serie de afirmații publice făcute de președinte la adresa lui.
În acțiunea depusă în 3 decembrie 2009 la Judecătoria Sectorului 1 București, societatea de avocați Budușan, Baldea & Asociații solicitau, în numele lui Dinu Patriciu, despăgubiri simbolice de un euro și publicarea hotărârii judecătorești de admitere a acțiunii sale într-un ziar cu acoperire națională.
?ê?£i Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu și firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un lei pentru "minciună și trucarea unor filmări", după publicarea unui film în care președintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004.
În acest dosar, Judecătoria Sectorului 1 a admis în 19 octombrie acțiunea așa cum a fost formulată de șeful statului și l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum și la publicarea deciziei în două publicații cu tiraj național, în două numere consecutive.
Instanța arată, în motivarea deciziei din 19 octombrie, că Dinu Patriciu a vătămat dreptul președintelui la onoare și reputație prin afirmațiile potrivit cărora acesta ar fi lovit un copil. Judecătorul a precizat că deși Traian Băsescu a câștigat alegerile prezidențiale din 2009, s-a produs o vătămare a dreptului reclamantului la onoare și reputație, având în vedere intensitatea, frecvența, persistența în timp și conținutul dezbaterilor cauzate de declarația lui Dinu Patriciu.
Totodată, instanța a arătat în motivare că Traian Băsescu a săvârșit un act de violență fizică asupra minorului aflat în public la mitingul electoral din 2004, susținând că declarația șefului statului făcută la o emisiune are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare verbale.
Instanța a precizat că, "sub aspectul forței probante", declarația președintelui Traian Băsescu are valoarea unei "mărturisiri extrajudiciare verbale", care, în conformitate cu dispozițiile articolelor 1204 și 1205 Cod Civil, poate fi folosită ca probă împotriva celui care o face, "în pricinile în care este permisă administrarea probei cu martori".
"În temeiul probelor arătate mai sus și ținând cont că prin verbul «a împinge» se înțelege și «a îmbrânci» (conform DEX, ediția 1998), instanța reține că reclamantul (Traian Băsescu – n.r.) a săvârșit un act de violență fizică asupra minorului aflat în public, la mitingul electoral din 2004", notează judecătorul în motivarea deciziei.
Instanța a mai arătat că "nu este învestită cu o acțiune având ca obiect tragerea la răspundere a reclamantului pentru această faptă săvârșită în septembrie 2004".
Dan Focseanu