Home Actualitate Dosarele lui Becali cu OPSPI au fost conexate

Dosarele lui Becali cu OPSPI au fost conexate

DISTRIBUIŢI

Magistrații Tribunalului București au decis ieri conexarea celor două dosare ale lui Gigi Becali cu statul, cu privire la Uzina Mecanică Drăgășani (care a fost privatizată și vândută omului de afaceri în 2004), următorul termen al procesului fiind fixat pentru 15 octombrie. Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) i-a acționat în judecată pe George Becali și Asociația Salariaților (PAS) și a cerut anularea contractului de vânzare-cumpărare a Uzinei Mecanice Drăgășani, prin care aceștia au devenit, în 2004, proprietarii fabricii de armament. Reprezentanții OPSPI vor să le ia fabrica de la Drăgășani (care produce cartușe de mitralieră) celor doi asociați – Becali și PAS Drăgășani – pentru că nu și-au respectat toate obligațiile asumate, respectiv nu au făcut investiții de 3 milioane de euro, așa cum au promis în contractul de privatizare. Avocatul lui Becali, Cătălin Ciubotă, suține însă că finanțatorul din Pipera ar fi trebuit scutit de datoriile acumulate până la privatizare, deoarece uzina de armament de la Drăgășani "avea datorii istorice, de 22 de miliarde".

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.