În ultimele zile lumea l-a pierdut pe Havel, fostul președinte al Cehiei, și a scăpat de Kim Jong Il, dictatorul din Coreea de Nord. Ca de obicei, cumpăna dintre bine și rău nu este dreaptă: dacă pierderea lui Havel este irecuperabilă – pare imposibil ca în lumea politică actuală să mai apară o personalitate cu prestigiul, eleganța și fermitatea lui Havel, capabilă să instituționalizeze dreptatea – în schimb dispariția dictatorului nord coreean a fost imediat suplinită de unul din fiii acestuia, Kim Jong Un, care a luat locul celui răpus, cică, de o „suprasolicitare fizică și mentală”.
Pentru Europa, pierderea lui Havel înseamnă și pierderea uneia dintre puținele voci care nu-și permitea compromisuri. Cu această ocazie, niciun moderator tv român n-a ratat întrebarea ritualică: noi de ce n-am avut un Havel? Răspunsul cel mai sincer este că nu-l meritam. Pentru că și dacă-l aveam, nu l-am fi votat în '90. Noi l-am votat cu 80% pe dl. Iliescu. Ba mai mult, la noi, Havel ar fi fost ponegrit și insultat așa cum au pățit toți cei care s-au opus dictaturii comuniste. N-am avut un Havel dar am avut câțiva oameni curajoși și deosebiți care l-au înfruntat pe Ceaușescu dar pe care i-am lăudat doar după ce au murit (uneori, nici atunci) și cărora nu le-am fi dat funcții de decizie ca nu cumva să ne distrugă frumusețea de sistem și să întrerupă mândra dinastie de activiști și securiști (ajunsă deja la a treia generație) care controlează țara. Nu întâmplător, ultima întâlnire publică a lui Havel a fost cu Dalai Lama, la Praga.
Vă imaginați ce s-ar fi întâmplat dacă Havel era al nostru? Toate televiziunile care-l evocă azi l-ar fi criticat pentru că sfidează China și ne torpilează investițiile chinezești.
Așa că, dl. Costin Georgescu, fost șef al SRI, a recunoscut că „nu ne aducem aminte de către oamenii mari decât în asemenea momente”. Tot e bine că măcar Simona Senzual, Adelina Pestrițu, Vârciu, Cătălin Botezatu sau Andreea Tonciu (a cărei ocupație e „să mă fac de râs la televizor” pe bani) n-au fost solicitați să comenteze personalitatea lui Havel – pe care dl. Iliescu l-a descris ca „un om agreabil, cu un temperament mai temperat”. Ei, bine, acest om temperat a aplicat lustrația încă din '90 scoțându-i din funcțiile publice pe activiști și securiști pe o perioadă de 10 ani. Poate și din acest motiv Cehia este astăzi o țară care arată mult mai bine decât România. Este diferența dintre zece ani cu Havel și zece ani cu Iliescu. Total: douăzeci de ani pierduți.
Tia ?ê?£erbănescu
