Home Țara lui Mihuleac Paragina din gura noastră

Paragina din gura noastră

DISTRIBUIŢI

Pe cale matematică s-a observat că mai mult de jumătate dintre români fug de cabinetul stomatologic, dar adevărul e că nu freza aceea, care turuie ca un picamer în gură, îi îngrozește pe ei, ci nivelul notei de plată, achitate la finele lucrării. Nota aceea îl bagă pe românaș în toate boalele și-l face să privească stomatologia ca pe un teritoriu dușmănos.
Urmarea e că avem probabil cea mai mică medie europeană de incisivi, de canini și de premolari pe cap de locuitor, dar ce să-i faci când orice plombă îți găurește buzunarul? De multe ori, ruinele din gura românilor au o notă tragică, amintind de paragina de care sunt cuprinse stațiuni turistice altminteri pitorești, precum Borsecul. Trec uneori pe stradă și mă minunez cât de murdar este vocabularul oamenilor. Dar ce cuvinte te-ai aștepta să iasă, din gurile lor cotropite de insalubritate?
Dacă, de pildă, în Germania fiecare cetățean poartă în gură un patrimoniu de 32 de dinți, frumos suflați cu smalț și bine orânduiți în rastelul lor bucal, în România suma de 32 e atinsă deseori doar la nivel de familie. Ca o consecință, e cam greu cu zâmbetele pe la noi, și cum altfel, când veșmântul unui dinte costă de parcă l-ai îmbrăca după ultimele mode, la casa "Yves Saint Laurent" sau "Christian Dior".
Să vă mai zic de-un amic de-al meu, pe care l-a costat refacerea danturii mai dihai decât izolarea termică a apartamentului? Sau de un altul, căruia, după ce lucrarea i-a fost gata, i-au căzut și puținii dinți rămași sănătoși, unul după altul, ca la un joc de domino, din cauza supărării produse de bortificiul lăsat de consistentul onorariu plătit stomatologului? Ori de căpșunarii, veniți în concediu să-și remedieze cariile perfectate în Occident, și care involuntar strică prețurile, fiindcă ei, spre deosebire de românii din România, sunt mai puțin strânși la pungă?
Fără supărare, dar cabinetele stomatologice vor fi tot mai pustii. Dacă o ținem tot așa, în curând doar dentiștii vor mai merge la dentist.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.