Lupta pentru memorie
În 1979, când Societatea Academică era declarată "institut național cu denumirea de Academia Română", prin decretul nr. 749 semnat de Carol I, se sublinia că are "de scop cultura limbei și istoriei naționale, a literelor, a științelor și a frumoaselor arte". Fidelă acestei misiuni, Academia Română a reunit între membrii ei fondatori reprezentanți din toate provinciile locuite de români, realizând unitatea spirituală și contribuind la împlinirea Marii Uniri din 1918. Întreținerea "focului național", după cuvintele lui Dimitrie Gusti, s-a făcut în primul rând prin cultivarea limbii și istoriei noastre și numeroase documente atestă această exemplară fidelitate. Împlinirea a 90 de ani de la unirea Basarabiei cu România a fost marcată de o sesiune științifică, organizată de Secția de științe istorice și arheologie și Secția de filologie și literatură ale Academiei Române și Fundația Națională pentru Știință și Artă. La sesiune a participat și un grup de istorici, scriitori, filologi și ziariști din Republica Moldova. În mesajul adresat participanților, Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministrul Guvernului României, citit de Doina Uricariu, se subliniază: "Ca reprezentanți ai unei înalte instituții culturale, Dvs. îi reuniți pe cei mai de seamă savanți și reprezentanți ai valorilor românești care supun atenției naționale și internaționale un demers științific netulburat de alte pasiuni decât cele ale cercetării și adevărului științific". Desfășurarea lucrărilor, moderate de acad. Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române, a ilustrat convingător că politicul nu poate să influențeze autenticitatea și responsabilitatea cercetării științifice. Au susținut comunicări acad. Marius Sala, acad. Alexandru Zub, președintele Secției de științe istorice și arheologie, acad. Eugen Simion, președintele Secției de filologie și literatură, acad. Gleb Drăgan, și, din Republica Moldova, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, Valeriu Matei, prof. Gheorghe Palade și Nicolae Dabija, membru de onoare al Academiei Române.
S-a început, firește, cu limba despre care Alexandru Roman spunea, în 1866, la inaugurarea Societății literare, că "ne unește", iar V. A. Urechia preciza că "disoluțiunea unui popor începe din ziua în care datează disoluțiunea limbei, căci limba împarte pururi soarta poporului". Se știe însă că românii de peste Prut au trebuit să lupte, afirma acad. Marius Sala, "cu teoria după care ar exista o limbă romanică răsăriteană diferită de (daco)română, din rațiuni și cu scopuri evident politice, pentru a justifica, prin această pretinsă identitate lingvistică (și etnică), înglobarea Basarabiei în componența Imperiului țarist și apoi în URSS". Lingviștii au demonstrat, mai ales după 1989, că această teorie nu are temei științific și niciun specialist occidental nu recunoaște limba "moldovenească". Cum cuvântul din urmă îl vor avea oamenii de știință, au fost reproduse cuvintele marelui lingvist E. Coșeriu: "A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de română este, din punct de vedere lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere științific și practic, e o absurditate și o utopie și, din punct de vedere politic, e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de genocid etnico-cultural".
Dar, atrăgea atenția acad. Al. Zub, "dacă limba, agresată sub mai multe forme, are totuși mai multă putere de rezistență, istoria se arată a fi un teren mai sensibil, mai fragil, mai lesne de folosit propagandistic". În aceste condiții, istoriografia națională stăruie să restituie adevărul "așa cum a fost", într-o luptă tenace pentru memorie. Numeroasele confruntări pot alcătui un adevărat dosar, din filele căruia a fost pusă în discuție problema "istoriei integrate", o intenție a autorităților de a elimina istoria românilor, în așa fel încât viitoarele generații să nu aibă sentimentul continuității românești dincolo de Prut, cum scrie Ion Țurcanu. Printre alți intelectuali, a fost citat istoricul Ion Varta, care în "Istoria integrată în versiune comunistă. Istoria unui război identitar" își susține punctul de vedere cu o solidă documentație și confruntarea este în desfășurare. O asemenea politică a fost încercată și în țări ca Bulgaria și Ucraina, care au refuzat adoptarea "istoriei integrate, motivând că națiunile trebuie să-și cunoască mai adânc istoria națională". Dar presiunile exercitate asupra unor militanți profesioniști pentru memoria națională, sublinia acad. Al. Zub, ca și asupra institutelor de istorie și lingvistică nu au dat, până acum, rezultatele scontate de regim. Mai mult, "aceste presiuni au avut darul de a limpezi unele conștiințe, să-i aducă din nou în stradă pe apărătorii tineri și mai puțini tineri ai cauzei naționale".
În alocuțiunea sa, Mihai Cimpoi a evidențiat că actul unirii Basarabiei cu România din martie 1918 a fost unul "justițiar, al Istoriei însăși, un act de repunere a românilor basarabeni în drepturile lor firești și în matricea stilistică firească prin oprirea politicii de deznaționalizare", parte a unui proces ce a dus la Unirea de la 1 decembrie 1918. Într-o derulare cronologică a evenimentelor au fost amintite: constituirea Partidului Național Moldovenesc care revendica, între altele, autonomia Basarabiei, libertăți democratice, introducerea limbii naționale în învățământ, administrație locală; adunarea Uniunii Cooperatorilor din Basarabia; adunarea generală a reprezentanților clerului și mirenilor; congresul țărănimii din Basarabia; congresul învățătorilor moldoveni; congresul militarilor. Suita evenimentelor a culminat prin constituirea, la 21 noiembrie 1917, a Sfatului țării, care, la 2 decembrie, votează Declarația de proclamare a Republicii Democrate Moldovenești, la 24 ianuarie 1918 independența și la 27 martie unirea cu România. Toate atestă conștiință românească "nealterată de procesul sistematic de ștergere a identității românești". În același spirit a vorbit și Valeriu Matei, pentru care "românitatea românilor basarabeni are ca temelie atât cultura și limba română, cât și jertfa generațiilor de înaintași, inclusiv a celei care a realizat Unirea de la 1918, generația lui C. Stere și Al. Mateevici, cărora nu li s-a adus încă pe deplin cuvenita cinstire". Cu argumente științifice de necontestat, Gh. Palade a înfățișat renașterea spirituală din Basarabia după Unirea din 1918., Acad. Eugen Simion, inițiatorul acestei sesiuni, a prezentat personalitatea lui C. Stere, "un exponent al lumii basarabene", cu un accent deosebit pe romanul "În preajma revoluției" și a anunțat intenția publicării scrierilor sale în seria "Opere fundamentale"
