Home Actualitate Fetusi, avortoni si organe umane aruncate pe camp

Fetusi, avortoni si organe umane aruncate pe camp

DISTRIBUIŢI

Un cioban din judetul Iasi a gasit intr-o padure cateva zeci de fetusi umani si avortoni. Acestia erau aruncati intr-o groapa comuna din localitatea Gropnita. Oierul a remarcat cativa fetusi ajunsi aproape de maturitate si a alergat spre postul de politie sa anunte macabra descoperire. La sosirea autoritatilor, s-a constatat ca toti produsii umani fusesera conservati in formol, iar o parte din acestia prezentau urme de sectionare. Din primele verificari ale specialistilor de la Ministerul Sanatatii reiese ca sacii cu organe, avortoni si fetusi au stat pe camp 10 luni si sunt vechi de peste 10 ani.

-La fata locului s-a deplasat echipa operativa a politiei, care a constatat ca intr-o rapa din padurea <Catichi> au fost aruncati doi saci continand avortoni, in diferite stadii de evolutie, organe si fragmente de cranii-, se arata intr-un comunicat al IGPR. Politistii au intrat in alerta, desi au realizat din prima ca nu au de-a face cu vreo infractiune cu violenta. -Erau bine conservati, posibil in formol. Ne-am dat seama pentru ca nu exista nici un miros specific cadavrelor-, spune Georgel Grumeza, seful serviciului Investigatii Criminale din IPJ Iasi.

Politistii au cerut ajutorul medicilor. Expertii de la Institutul de Medicina Legala din Iasi au efectuat prima expertiza a organelor, avortonilor si fetusilor descoperiti la Gropnita. Dupa toate probabilitatile, acestea au apartinut Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi. -Mentionam ca UMF se afla in subordinea Ministerului Educatiei si Cercetarii-, se arata intr-un comunicat al Ministerului Sanatatii, in care se mai spune ca se ia in calcul si o alta posibilitate. Oficialii MS nu exclud ca sacii cu organe sa provina de la Institutul de Anatomie Patologica din Iasi. Acolo au avut loc reparatii capitale si se poate ca muncitorii sa fi spart borcanele cu avortoni, organe si fetusi din greseala, apoi sa arunce resturile in camp, pentru a scapa nepedepsiti.

Aceasta varianta este destul de credibila, dat fiind faptul ca oficialii IAP au recunoscut deja ca 10 din cei 80 de fetusi le apartin. Prof. univ. dr. Dan Antohi, directorul Laboratorului de Conservare a Cadavrelor din cadrul Institutului de Anatomie a Universitatii de Medicina si Farmacie -Grigore T. Popa- Iasi, a declarat ca cei 10 fetusi au disparut -in conditii misterioase- din cadrul institutului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.