Biroul politic al PNL a validat ieri candidaturile a șapte țărăniști pe listele liberale la alegerile parlamentare, potrivit protocolului PNL-PNȚCD, precum și candidatura premierului Tăriceanu în colegiul 4 din Ilfov. Deși inițial ceruseră aproximativ 30 de colegii la nivel național (n.r. – declarație dată de Aurelian Pavelescu pentru ziarul "Curentul"), țărăniștii au văzut cum candidaturile lor pe listele PNL se înjumătățesc pe zi ce trece. După ce președintele PNȚCD, Marian Miluț, declara, recent, că premierul Tăriceanu "a semnat tot ce trebuia să semneze", iar țărăniștii s-au înțeles cu liberalii pentru "aproximativ" 15 colegii uninominale, ședința Biroului Politic Central al PNL a validat doar șapte dintre candidații țărăniști pentru alegerile parlamentare. Țărăniștii se văd astfel în situația PC, care a primit doar opt colegii uninominale din totalul de 25 promise de PSD. Vicepreședintele PNL, Eugen Nicolăescu, a menționat că țărăniștii care vor candida sub sigla PNL sunt Aurelian Pavelescu – colegiu de deputat, Dan Horea pentru un mandat de deputat la Cluj, Cristian Tomuleț – deputat la Neamț, Mircea Irimescu – un colegiu de deputat din Suceava, Caius Iliescu – sectorul 3, pentru Senat, Nicolae Șerbu – pentru Camera Deputaților, iar Radu Horațiu Munteanu – pentru un colegiu de deputat din sectorul 6.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane