După ce s-a retras din cursa pentru un fotoliu de parlamentar, ca urmare a publicării unui filmuleț obscen pe internet în care se spune că ar fi protagonistă, Ana Birchall pare să fi pierdut orice susținere. Partidul a uitat-o cu totul și nici măcar nu s-a găsit vreun bărbat social-democrat care să-i sară în ajutor. S-a apărat singură, cu câteva dezmințiri postate tardiv pe blogul său. Acum încearcă să atragă sprijinul românilor, dar nici cu această campanie nu are succes.
Susținătorii ei au inițiat o petiție online, prin care doresc să "reabiliteze" imaginea acesteia, dar, din nefericire pentru Ana, respectiva petiție nu a fost semnată decât de 58 de persoane, semn că eventuala sa implicare în scandalul sexual nu a fost trecută cu vederea de români. Potrivit inițiatorilor, petiția este adresată "tuturor celor care își doresc o politică decentă și curată".
"Petiția în sprijinul Anei Birchall" poate fi semnată la adresa petitiionline.ro, pagina respectivă conținând totodată și o secțiune intitulată "Discuții libere", unde admiratorii sau detractorii Anei Birchall își pot scrie părerile. Până la momentul scrierii articolului, doar 58 de persoane semnaseră apelul. Totodată, cei care și-au exprimat părerea despre petiție au concluzionat că aceasta are un scop electoral, o persoană întrebându-se chiar ce rost au asemenea petiții.
Apărare regizată?
"Cu câteva zile în urmă, un nou scandal sexual atrăgea atenția mass media. Un filmuleț trucat menit să o lovească din plin pe politiciana Ana Birchall, pentru a-i distruge imaginea și șansele de a mai candida la alegerile din noiembrie. Filmulețul, de o vulgaritate fără margini, circula pe Internet și făcea subiectul dezbaterilor politice. Făcând abstracție de partidul politic din care Ana Birchall face parte, suntem convinși că asemenea metode denigratoare nu ar trebui folosite niciodată împotriva nimănui, cu atât mai puțin împotriva unei femei", se arată în petiția inițiată de "un grup de tineri".
"Prin această petiție solicităm să se oprească orice atac politic de acest fel, iar vinovații să fie aspru pedepsiți. În numele generației tinere, cerem clasei politice să dea dovadă de decență și de respect și să vină în fața noastră nu cu astfel de josnicii, ci cu proiecte pertinente demne de o politică nouă, care să ne reprezinte și să ne susțină. Semnați această petiție pentru o politică ce merită voturi, pentru un politician tânăr ce merită sprijinul nostru necondiționat!", se scrie în apelul făcut de tinerii susținători ai Anei Birchall. Gurile rele susțin că însăși Ana Birchall ar sta în spatele petiției, disperată că a ajuns un soi de "persona non grata" în PSD. Deși au lăsat baltă ideea de a o exclude din partid, pesediștii au trecut-o pe Ana Birchall într-un con de umbră, chiar dacă ea a făcut toate eforturile pentru a ieși în față, mai ales în contextul scandalului majorării salariilor profesorilor, după cum ne-au declarat surse din partid.