În fiecare an, la 14 octombrie, de praznicul Sfintei Cuvioase Paraschiva, aerul capătă o transparență aparte, o vibrație înmiresmată de rugăciunile credincioșilor, cu deosebire ale celor din Moldova, ce o consideră ocrotitoare. I se mai spune "Sfânta Vineri", de la substantivul Paraskeue, adică vineri, și, ca verb, desemnează pregătire pentru sărbătoare. Am putea spune că, într-un anume fel, viața Cuvioasei ilustrează această pregătire pentru sărbătoarea intrării în sfânta lumină a întâlnirii cu Iisus Hristos. Din cele destul de puține pe care le știm despre viața Sf. Paraschiva amintim că s-a născut la Epivat în prima jumătate a sec. XI, într-un neam înstărit și credincios (un frate Eftimie s-a călugărit și a ajuns episcop în localitatea Madite). Se povestește că, pe când avea zece ani, a auzit, în Biserică, cuvintele Mântuitorului "Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să vină după Mine". A fost atât de însuflețită de aceste cuvinte, încât și-a dat hainele săracilor și, deși mustrată de părinți, a făcut la fel de mai multe ori. Câțiva ani mai târziu, a luat drumul spre Constantinopol, a rămas un timp la mânăstirea Macii Domnului din Heracleea și apoi a plecat în Țara Sfântă, într-o mănăstire din pustiul Iordanului, unde a petrecut în post și rugăciune. Mitropolitul Varlaam scria în Cazania sa că, retrăgându-se din lume, "pururi suspina și nepărăsit tânjea cum-și va înfrumuseța sufletul… cum se va îndulci la vederea Mirelui său de slava și de lumina și de bucuria cea fericită". Pe la 25 de ani, a urmat îndemnul îngerului care i-a spus să se reîntoarcă pe meleagul său, unde și-a dat sufletul împăcată cu sine și cu Dumnezeu. Cum nimeni nu știa cine și de unde este, a fost îngropată ca o străină pentru a fi descoperită printr-o minune. S-a făcut ca valurile mării să aducă trupul mort al unui corăbier și un sihastru i-a rugat pe creștini să-l înmormânteze după datină, ceea ce au și făcut, astfel descoperind trupul Cuvioasei "neputred și plin de mireasmă". Noaptea, unui creștin (asemenea și unei creștine) i s-a arătat Sfânta înconjurată de îngeri și unul, mustrându-l, i-a poruncit să așeze trupul Sfintei la loc de cinste. Așa au și făcut, așezându-l în Biserica Sf. Apostoli din Epivat, și a urmat șirul unor vindecări minunate, iar localnicii au zidit o biserică unde s-a născut Cuvioasa și unde moaștele sale au rămas cam două secole. De acolo, moaștele au fost strămutate la Târnovo, apoi la Belgrad și, în 1521, la Constantinopol. Nu se știe cu precizie când Patriarhia din Constantinopol a trecut-o în rândul sfinților.
În 1641, după ce domnitorul Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, sinodul acesteia a decis să-i dăruiască moaștele Cuvioasei Paraschiva. Racla cu sfintele moaște a fost adusă într-o corabie pe Marea Neagră până la Galați și de acolo la Iași pentru ca, la 13 iunie 1641, să fie așezată cu mare cinste în Biserica "Sfinții Trei Ierarhi", ctitoria domnitorului. Se povestește că în seara zilei de 26 decembrie 1888 un incendiu a mistuit și racla, dar a doua zi s-a constatat că, prin minune, moaștele Sfintei Paraschiva au rămas neatinse.
A fost doar una dintre minunile din șirul celor atât de numeroase despre care s-a scris sau se povestește într-o neîntreruptă tradiție până în zilele noastre și care ne face să înțelegem deosebita evlavie pe care românii o au pentru Cuvioasa Maică Paraschiva. Sunt mărturii care atestă că cinstirea Sf. Paraschiva a început în sec. XV, o biserică din Rășinari având-o ca protectoare, sau cea cu hramul Sf. Vineri din Târgul Romanului. Astăzi nenumărate biserici au hramul Sf. Cuvioase Paraschiva și ziua de 14 octombrie este sărbătorită, îndeosebi la Iași, cu toată cinstea cuvenită, de mii și mii de credincioși care o simt ca ocrotitoare și îi cer ajutor. Cu gândul la felul în care a înțeles îndemnul Mântuitorului, la atât de numeroasele minuni, credem că una dintre cele mai potrivite rugăciuni este să-i cerem Sf. Cuvioase Paraschiva să ne ajute să devenim vrednici de sfințenia ei.
