Chandrayaan 1, prima navetă spațială indiană având drept destinație Luna, a fost lansată ieri cu succes din regiunea sudică Andra Pradesh. Racheta indiană, care nu are oameni la bord, va orbita în jurul Lunii pentru doi ani, timp în care va desfășura o misiune științifică. Printre altele, robotul trimis de indieni va realiza un Atlas tridimensional al satelitului Pământului și va cerceta distribuția mineralelor și a altor elemente rare de acolo. Costul total al misiunii este de 78 de milioane de euro, infim față de beneficiile pe care le aduce imaginii Indiei.
New Delhi ține pasul cu rivalii săi asiatici
Scopul principal al misiunii nu este însă unul științific, ci politic și strategic. Cea mai mare democrație din lume demonstrează prin trimiterea unei misiuni pe lună că este una din principalele puteri ale lumii și că poate să se ridice sau măcar să se apropie de nivelul tehnologic al vecinei și rivalei sale, China, dar și al Japoniei. Mulți analiști consideră că lansarea consolidează poziția de lider al Indiei în rândul țărilor în dezvoltare, dar o și ajută pe aceasta să țină pasul cu restul, nu numai ca imagine, ci și din punct de vedere militar. Cum comunicațiile militare prin satelit și amplasarea armelor în cosmos sunt considerate viitoarele elemente de bază ale puterii militare a statelor, se poate spune că era esențial pentru India să facă progrese în explorarea spațiului.
Entuziasm național în India
Lansarea misiunii a fost transmisă în direct de către televiziunea națională indiană și a declanșat un val de patriotism în rândurile celor peste un miliard de locuitori ai Indiei, mândri de progresul tehnologic al țării. Premierul indian Manmoham Singh, care se găsea sub presiune din cauza numeroaselor probleme economice, interetnice și politice, primește astfel o adevărată "gură de oxigen".