Taraful național al criticii noastre cinematografice s-a scărpinat sub căciuloiul brumăriu de oaie și a tâmplărit o scară cu zece trepte, pe fiecare treaptă cocoțând un film românesc. Numai că socoteala nu s-a potrivit, două filme de-ale lui Daneliuc trebuind șterse din clasament, deși fuseseră inițial postate, întrucât regizorul lor s-a opus radical, cerând omiterea "din statistica ofensatoare, de fapt imbecilă, lucru pe care mi-l conferă Legea Dreptului de Autor". Pentru Daneliuc, scara construită de taraful de critici e un act grobian de manipulare a opiniei publice: "Se alege Pintilie sau altul bun în față, unul pe la coadă, ca să fie împinse persoane din punct de vedere cinematografic nule".
Daneliuc are nasul fin, dacă ne gândim, de pildă, că din scara amintită nu lipsește pelicula lui Mungiu, un avorton artistic la a cărui împingere în față au asudat din răsputeri băieții cu ochii limpezi ca albastrul de Voroneț. Afirm cu mâna pe inimă că e ceva necurat cu zarva exagerată din jurul acestui avorton de film; ca exemplu, după ce mi-am exprimat părerea despre el în paginile "Adevărului", am fost concediat sec de la ziar, de către jurnaliștii, la prima generație în pantofi, Ciocăzanu & Cartianu.
În pamfletul "Sub duș, cu geniul Mungiu", publicat la 18 aprilie 2008, caracterizam avortonul mungist ca "borțos, anost, nesărat și necinematografic", recomandându-i regizorului să se țină la fereală de un maestru ca Nikita Mihalkov, "căci de-l găbjește rusul, îi trage sigur câteva șuturi în partea cu care creează". După câteva zile, a venit concedierea, semnată de bossul editorial, care își încheia mesajul cu urarea, de-o necuprinsă parșivenie, "o seară plăcută". Așa de plăcute să fie toate serile matale, cumetre, cum a fost aia pentru mine!
Previzibil, din "Best of"-ul cinematografic românesc lipsește halucinantul, subtilul, emoționantul, inteligent de rotundul film al lui Caranfil, "Restul e tăcere". Trecând peste faptul că taraful de critici a considerat că prea multă frumusețe poate dezechilibra până la răsturnare scara, e mult mai onorant pentru Caranfil să stea lângă Daneliuc, decât lângă Mungiu.
