Scandalul "Sursa Coroiu" – Ion Cristoiu provocat de președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, ia amploare. În emisiunea "Nașul", realizată de Radu Moraru la B1 TV, seful PRM a venit cu noi precizări, telefonice, afirmând că ar deține documente originale probatorii care-l incriminează clar pe Ion Cristoiu.
Însă dezvăluirile principale făcute ieri seară în emisiune vizează implicarea serviciilor rusești KGB-GRU în România, în perioada 1989 și până astăzi. Victor Roncea, coordonator al campaniei "Voci curate" de la Civic Media, a declarat că un membru de frunte al Colegiului CNSAS, Mircea Dinescu, reprezintă interese străine, fiind documentat de unitatea anti-KGB a Securității. Potrivit informațiilor dezvăluite de Roncea, există mărturii ale unor foști ofițeri ai UM 0110 privind legăturile lui Mircea Dinescu cu KGB, nu numai prin soacra acestuia, Ludmila Loghinovskaia.
Astfel, în 1989, acesta a urmat un traseu complicat prin țările baltice, pentru a ajunge ulterior în Crimeea, unde a primit instrucțiuni precise privind rolul său în lovitura de stat pregătită de sovietici, cunoscută generic sub numele de "Revoluția" din decembrie 1989. Informațiile respective se aflau și în arhivele CIA, s-a afirmat în emisiune.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane