Convorbire cu prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, director al Institutului de Economie Națională
– Criza economică este subiectul multor discuții și al unor firești îngrijorări. Întrebarea este dacă și în ce măsură specialiștii pot să prevadă aceste crize?
– Există o serie de indicatori, metode și tehnici ale statisticii matematice, dar și unele specifice altor discipline științifice care pot avertiza în legătură cu apariția unor fenomene de criză. Acești indicatori se numesc avertizori sau "clignotants", "early warning signals". O serie de agenții de rating, firme de consultanță, institute de cercetare trag semnale de alarmă care, din varii motive, dar mai ales din interese personale sau de grup, nu sunt luate în considerare sau sunt ascunse. Cea mai mare importanță pentru a prevedea și preveni situațiile de criză o au indicatorii de dezechilibru economico-financiar, bugetar, al cererii și ofertei care trebuie urmăriți cu regularitate.
– Ce cauze au generat criza și, legat de aceasta, s-ar fi putut evita?
– Criza financiară internațională ar fi putut fi prevăzută dacă părțile-interese în domeniul imobiliar, subprime, ar fi cooperat constructiv și realist nu pentru umplerea buzunarelor cu bani virtuali din derivative ci pentru a pune capăt umflării acestui balon al economiei monetare, dincolo de capacitatea de suportabilitate a economiei reale. Actuala criză are cauze tradiționale (comune) cum sunt: boom-ul creșterii creditării; creșterea prea mare a prețurilor activelor, îndeosebi pe piața imobiliară; creditarea unor agenți economici puțin sau deloc solvabili (debitori, ipotecari, subprime). Cauzele specifice, declanșate în septembrie 2008, dar cu simptome manifestate încă din perioadele anterioare, vizează direct criza subprimă, cu următoarele aspecte: scăparea de sub control a modelului specific de generare și distribuire a riscului transferabil; ignoranta ex-ante și incertitudinea ex-post referitoare la riscul operațiunilor hârtiilor de valoare, bazate pe ipoteci, legate de "derivative" și de operațiunile credit – default swaps; guvernarea slabă a corporațiilor, stimulente cu totul nejustificate în zona instituțiilor financiare care, în fapt, trebuie să servească economiei reale, nu s-o deformeze sau să se îmbete cu apă rece a banilor virtuali și a serviciilor de intermediere speculative; neimplicarea sau implicarea tardivă a factorilor de reglementare și incapacitatea agențiilor de rating de a trage la timp semnale de alarmă. O astfel de criză ar fi putut fi evitată dacă, în mod concertat și responsabil, s-ar fi acționat direct și eficient asupra cauzelor menționate.
– Ce soluții sunt într-o lume care se globalizează?
– Fără doar și poate că există soluții. Summiturile generate de actuala criză sunt o dovadă în acest sens. Concluziile și propunerile de soluționare a crizei vizează: intervenția statului, inclusiv prin naționalizarea unor bănci falimentare; înăsprirea condițiilor creditării; oprirea temporară a tranzacționării unor societăți la bursă; noi achiziții și fuziuni între societățile financiare aflate în stare critică etc. Soluții trebuie concertate însă în mod specific la nivelul țărilor membre ale UE, dar și mondial.
– Cât de mult afectează această criză strategia de dezvoltare a economiei naționale și ce se poate face pentru diminuarea efectelor negative?
– Dezvoltarea economiei românești se centrează pe câteva priorități și pe documentele strategice, stabilite în acord cu UE pe orizontul 2007-2013. Specialiștii consideră că deocamdată criza internațională va influența "indirect" economia României, fără să specifice, de fapt, care este deosebirea față de influența directă. Criza va afecta serios economia României, în sensul încetinirii creșterii macroeconomice în 2009, dar și al înregistrării unui declin al ocupării forței de muncă și al unor activități din sectoarele bancar-financiar, imobiliar, construcții și industrii prelucrătoare. Diminuarea efectelor negative este posibilă numai prin politici monetar financiare "sănătoase", direct legate de stimularea economiei reale, a investițiilor productive și nu a laturii speculative. Din păcate, mulți intermediari financiari și anumite categorii de servicii urmăresc amplificarea unor activități speculative, care nu servesc nici producția și nici consumul durabile. Sunt intermediari financiari care nu vor altceva decât să câstige mult. Derivativele sunt necesare până la o anumită limită, dincolo de care devin contraproductive.
– Pe baza cercetărilor făcute în Institutul de Economie Națională al Academiei Române, care sunt prioritățile actuale?
– Ca urmare a impactului crizei economico-financiare va fi nevoie de o reexaminare a realismului și viabilității țintelor stabilite și de o reactualizare a lor, corelând mai bine indicatorii valorici, financiari cu cei ai economiei reale. Consider că un factor care ar trebui să dea serios de gândit este dezechilibrul economic extern al țării, al cărui potențial "malign" s-ar putea inflama ca urmare a scumpirii împrumuturilor în Euro și a creșterii datoriei externe pe termen scurt. O prioritate, pentru care conștientizarea cred că este insuficientă, este contracararea crizei de mediu, care depășește cu mult impactul actualei crize economico-financiare. După unii specialiști, această criză va dura între 6 luni și 2 ani, diferențiat pe țări, după care economiile vor ieși mai "asanate" în ceea ce privește focarele generate de eșecurile economiei de piață. Se va conștientiza mai mult rolul pe care îl au statul, ca agent economic, și parteneriatul public privat mai ales pentru producția și consumul de bunuri publice, la nivel regional și planetar. Totodată, procesele de descentralizare și de concentrare în economie, în paralel, vor trebui să fie coordonate și monitorizate la nivel național și comunitar, astfel încât să crească sensibil capacitatea României de absorbție a fondurilor structurale. Nu în ultimul rând, fiecare factor de decizie are obligația să fie purtătorul și promotorul intereselor economice și sociale naționale, în consens cu principiile coeziunii și incluziunii sociale, ale dezvoltării durabile pentru toți. Cunoașterea și promovarea concretă a acestor interese reprezintă un act de responsabilitate economică, socială, morală și etică. Opinia după care etica în afaceri nu ar trebui să existe s-a dovedit o dată în plus falimentară.
