Nici nu a apucat bine să se bucure după succesul avut săptămâna trecută de supershow-ul făcut împreună cu Madonna pe o scenă din Los Angeles și nici de cele două premii câștigate la MTV Europe Music Awards, că Britney Spears a avut parte de o nouă problemă. Fiul cel mic al cântăreței pop a fost spitalizat de urgență, la sfârșitul săptămânii trecute, din cauza unei alergii alimentare.
După ce a făcut o mică excursie cu familia sa, Britney a văzut că Jayden James, cel mai mic dintre cei doi copii ai ei, nu se simte bine. Cântăreața a intrat în panică atunci când, odată ajunși la locuința lor din Kentwood, Louisiana, copilului i-a venit rău.
Bănuind că s-a îmbolnăvit de gripă, Britney și-a dus băiețelul de urgență la un spital din Mississippi. Însă, din cauza faptului că doctorii nu au reușit să stabilească pe loc motivul pentru care Jayden s-a simțit rău, l-au internat în cursul zilei de duminică și l-au ținut sub observație, peste noapte. Cântăreața a fost atât de îngrijorată, încât nu a vrut să plece și a mai cerut un pat în care să doarmă lângă fiul său. După câteva investigații, medicii au declarat că a fost vorba doar de o reacție alergică, însă destul de puternică, la un aliment necunoscut. După câteva ore, starea lui de sănătate s-a îmbunătățit, iar marți dimineața, copilul în vârstă de doi ani a fost externat. Din fericire, Spears s-a ales doar cu o sperietură zdravănă și cu o noapte de veghe, în spital.
Solista care s-a confruntat cu numeroase probleme în ultimii ani s-a speriat cu atât mai tare cu cât aceasta a fost prima ieșire pe care diva pop a făcut-o împreună cu copiii săi Sean Preston și Jayden, în afara statului California, unde este rezidentă, de când fostului ei soț, Kevin Federline, a primit custodie deplină, chiar după ziua în care a făcut o adevărată surpriză publicului apărând pe scenă alături de Madonna.
Începând din 2006, Britney Spears, care între anii 2000 și 2005 a fost cea mai bine plătită cântăreață din lume, a avut mari probleme judiciare, artistice și personale.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane