Diva la biroul ei de lucru, adică în pat
Cine-i fraierul care să rateze șansa de a o vedea la biroul ei de lucru, adică în pat, pe marea, inegalabila, irepetabila, irefutabila Mihaela Rădulescu? Eu, în nici un caz, motiv pentru care m-am deplasat plin de mari speranțe la premiera piesei "Bad bed stories", scrisă de doi ruși și pusă în scenă de regizoarea Chris Simion, pe scena naționalului ieșean.
Piesa înseamnă de fapt șase secvențe, legate între ele printr-un fir de-o rezistentă libidinozitate; secvențe jucate îndeobște în pat, obiect de mobilier folosit ca spațiu de manifestare pentru giumbușlucurile sexuale ale celor patru personaje. Între aceste felii, rulează un filmuleț cu Mihaela Rădulescu, unde diva filozofează, tot din așternuturi, despre relații în derivă, despre erecții care nu mai au tărie, despre dependență, încredere în sine, frustrări, defulări și alte asemenea. "E subtilă ca un Allways cu aripioare!", îmi șoptește un prieten, la ureche.
Surpriza montării e că Răduleasca o interpretează chiar pe Răduleasca, dovedind tuturor că e multilaterală, fiindcă în timp ce-și delirează panseurile, nici din mâini nu tace. Își împletește codițe, își montează faianță pe unghii, își toarnă var lavabil pe obraji, în timp ce noi putem citi inscripția de pe tricoul care-i acoperă formele în curs de banalizare: "I'm not silly", "Nu sunt proastă". Dar nici de asta nu mai suntem cu toții siguri.
Totuși, trăncăneala ei despre faliile apărute în cupluri este în deplină cunoștință de cauză, dacă ne gândim că regizorul care a lansat-o în lumea artistică e nimeni altul decât defunctul sforar Dan Iosif, care probabil c-o fi văzut și el spectacolul, de-acolo de unde acum se află.
Adânca filozofie a pârțurilor conjugale
Piesa începe vertiginos cu un inginer evreu, constructor de sinagogi, care își începe rugăciunile în ebraică. Dar e întrerupt de soție, care-i vorbește cu multă substanță despre primul pârț conjugal, tras în doi… Ah, cât romantism! Soțul are totuși replică, ripostând că fericirea conjugală nu se împiedică de un pârț, dar soața e de altă părere, anunțându-l că iar au fost emise gaze, deci fereastra trebuie deschisă… Promițător debut!
Urmează rundul doi, cu un Elvis homalău, care i-o trage unui fan, în timpul preludiului ambii recunoscând franș că și-au trecut toți membrii familiei, indiferent de sex, prin falnicele lor paloșe… Apoi, o damă cam trecută caută, înnebunită de călduri, posesia unui răcan cam nespălat, care e prea inhibat pentru haina militară pe care o poartă… Vai, nimic nu-i iese damei pândite de nemiloasa menopauză, care rămâne doar în niște chiloței roz, confecționați din bomboane. Papă-mi chiloțeii din bomboane, soldat neinstruit ce ești, își invită ea partenerul, dar, ghinion, soldatul are diabet și nu-i poate urma îndemnul. Atunci, din camera vecină apare soțul, care-i cere consoartei să facă mai puțin zgomot, cu partenerul ei…
Iar în pauze, Răduleasca turuie, turuie, turuie, ca o flașnetă ruginită ce este, despre relații care nu mai merg și despre refugii extraconjugale, noi înțelegând că refugiile extraconjugale sunt tocmai secvențele jucate în fața noastră.
Fiindcă luptăm pentru egalitatea sexelor, nu puteau lipsi două lesbiene, minunat prilej pentru una din actrițe să trimită publicului bezele cu – scuzați naturalismul! – labiile sale generos exhibate; pentru ca, la urmă, o nevastă să se distreze pe larg cu un vibrator primit în dar de la soțul ei iubitor, care se echipează în majoretă, pentru un meci homo, unde este invitat, pare-se, de onoare.
Hai să ne jucăm de-a Auschwitz-ul sexual!
Una din scene ar stârni cu siguranță interesul penultimului partener al Răduleascăi, e vorba de fostul soț cu nume de animal purtător de "coarne mari, ramificate și lățite, în formă de lopeți" (am citat din "Dicționarul Explicativ al Limbii Române"). Da, e vorba de Elan. Nu știu câte victime ale Holocaustului numără familia acestui distins domn evreu, dar îl invit să vadă scena în care un pedofil invită un copil să se joace de-a… lagărul nazist de concentrare.
Pedofilul e excitat rău, se dezbracă la chiloțelul său tot roz, gâfâie și-l invită pe micuț să-l biciuiască, să fie un gardian nazist rău, în timp ce el va fi un prizonier oprimat, foarte oprimat, care suferă enorm… Hai, Max, biciuiește-mă, așa, mai tare, arde-mă peste buci, nazist mic și rău ce ești, ahhhh, ahhhhhhhhhhhh!
Nu-mi găsesc cuvintele. Scabros ar fi prea puțin, mult prea puțin. Revoltător, de asemenea. Am văzut și eu destule tâmpenii jegoase la viața mea, dar asta le întrece pe toate. De altfel, și reacția publicului a fost una frigidă, singurul spectator care zâmbea fiind actorul ăla modest mobilat la mansardă și cu gropiță în bărbie de la "OTV", recunoscător probabil fiindcă primise noi idei pentru farsele sale cretine.
Nu-mi pot explica de ce o asemenea piesă a ajuns pe scena unui teatru respectabil românesc. O fi având Adi Carauleanu, directorul artistic al instituției și asistent de regie la această montare, o asemenea admirație pentru versata, dar găunoasa Răduleasca, și n-a găsit altă metodă de a se strecura pe lista ei? Sau, mai degrabă, o fi având niște datorii la mafia rusă și i-a fost băgată pe gât o asemenea imbecilitate, scrisă de doi autori din spațiul ex-sovietic?
În ceea ce o privește pe Răduleasca, mi-am amintit de vorbele adânci ale unei colege actrițe, ceva mai mari ca ea, totuși. Sharon Stone: "cu un vagin și două idei, poți schimba lumea!" Din păcate, Răduleasca n-are două idei, ci doar una singură, motiv pentru care nici nu schimbă lumea, ci doar o frământă nițel.
