Academia Română a cinstit împlinirea a 90 de ani de la Marea Unire în cadrul unei sesiuni solemne. Înființată în urmă cu 142 de ani, Academia Română, cum sublinia acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, reprezintă și "prima unire realizată de 21 de oameni înțelepți, oameni politici și de cultură din toate regiunile locuite de români, nu numai din Principatele Unite, ci și din Ardeal, Basarabia și Bucovina, chiar și din sudul Dunării, cu misiunea de a cultiva istoria și limba poporului român". În ședința solemnă dedicată împlinirii unei jumătăți de veac a acestei instituții emblematice pentru știința și cultura noastră, regele Ferdinand sublinia: "în lupta sfântă pentru unirea tuturor românilor, Academia a avut partea ei importantă pe terenul cultural: de aceea izbânda țării este și izbânda ei… gândul de înalt patriotism ce a călăuzit generația din 1866 care, bine încredințată că numai pe baza unității de limbă și cultură se poate clădi trainic viitorul unei națiuni, a reunit în cercul restrâns al viitoarei Academii bărbații luminați din toate ținuturile românești și, astfel, România Mare de azi își găsea de o jumătate de secol patria comună sub acoperișul tânărului așezământ". Evocând "jertfa de sânge a oamenilor simpli și efortul inteligent al oamenilor politici și de cultură, ale căror nume rămân înscrise în istorie", acad. Ionel Haiduc și-a încheiat alocuțiunea: "în contemporaneitatea pe care o trăim, cuvântul globalizare este la ordinea zilei, dar aceasta nu înseamnă, și nu trebuie să însemne pentru noi, pierderea identității naționale, mutilarea limbii și uitarea istoriei noastre. Să nu uităm că suntem europeni, dar, înainte de toate, suntem români". În continuare au prezentat comunicări acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române – "Desăvârșirea unității statale a României" -, acad. Alexandru Zub, președintele Secției de Științe istorice și arheologie – Basarabia și Bucovina: preludiul Marii Uniri" – prof. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române – "Etapele unirii Transilvaniei cu România" – și acad. Florin Constantiniu – "După 1 decembrie 1918: consolidarea Marii Uniri".
Insulă de romanitate într-un conglomerat de etnii, despărțit de celelalte popoare romanice, poporul român a avut, afirma acad. Dan Berindei, "sentimentul de singularitate față de ceilalți – marea din jurul lor! – i-a apropiat din totdeauna și le-a dat simțământul unității și unicității lor". Dintre încercările de unificare a românilor, cea a lui Mihai Viteazul, "Domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată țara Moldovei", deși, pentru scurt timp, a persistat în mentalul românilor ca o dovadă vie că unirea este posibilă. Mai târziu, Revoluția din 1848 a fost "marele catalizator" al ideii de unitate pe care Nicolae Bălcescu o prevedea, iar redactorii de la "Junimea română", adresându-se "fraților transilvani" la cea de a treia aniversare a adunării de la Blaj, scriau: "să ne gătim cu toții a serba peste puțin o zi și mai frumoasă; Ziua Unirii tuturor românilor". A urmat Unirea Principatelor, în 1859, și Independența din 1877. Procesul a continuat și, la 1 decembrie 1918, idealul unității a fost împlinit. "Suprafața țării a crescut cu 114%… iar populația s-a dublat. În noile hotare, România dobândea un cadru de afirmare economică și, totodată, se alinia printre statele mijlocii ale Europei. Tratatele de pace ale Conferinței de la Paris, din 1919-1920, au ratificat de fapt ceea ce românii ei însuși înfăptuiseră". Marea Unire de la Alba Iulia constituie, în sine, o lecție a istoriei și un model de comportament al înaintașilor noștri.
Momentul de la 1 decembrie a fost prefațat de cel de la 27 martie 1918, când Sfatul țării de la Chișinău adopta "Hotărârea de Unire", în care se preconiza, cum sublinia acad. Al Zub, "o suită de reforme, cele mai radicale la momentul respectiv". În Bucovina, de-a lungul anilor, mișcarea națională s-a afirmat, și la Cernăuți, în 15/28 noiembrie 1918, Congresul Național, reunit la inițiativa lui I. Flondor, a proclamat unirea necondiționată cu România. Urmând filmul acestor evenimente cu momentele lor dramatice, evocând numele unor oameni politici și al unor istorici, acad. Al. Zub a încheiat: "Timpul ce s-a scurs de la gestul unificator, realizat de români în 1918… invită mereu la regândirea duratei românești pe linia ideii naționale și a vicisitudinilor ei".
Tratatele de pace nu au consfințit Unirea, ci au consacrat în lumina dreptului internațional o realitate existentă.
Prof. Nicolae Edroiu a urmărit, pe temeiul unei ample documentări, etapele unirii Transilvaniei, prezentând și un tablou etno-demografic din sec. XVIII în care românii erau majoritari. La aceasta se adaugă apartenența la confesiunea ortodoxă a românilor transilvani, bănățeni, crișeni și maramureșeni, iar constituirea Bisericii Greco-Catolice "deschidea o nouă punte de legătură cu Apusul". Argumentul suprem era însă masiva contribuție românească la viața de stat, așa cum scria David Prodan: "Românilor le-a revenit, înaintea tuturora, sarcina istorică fundamentală de a pune în serviciul vieții zestrea și de pe pământ, și de sub pământ a acestei țări… Trei secole și mai bine de muncă ne stau în față, constituind un masiv segment din istorie, înainte de toate a însuși poporului român… o muncă de temelie în serviciul vieții însăși. Printr-o fatalitate istorică și o istovitoare muncă în servitute, o gravă servitute în serviciul străin, în serviciul unor stăpânitori și a unui stat ostil". Rezoluția de unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 era "conformă principiilor moderne, conținute deopotrivă în Programul de Pace, lansat prin președintele W. Wilson în 1918, care promova, între altele, dreptul popoarelor la autodeterminare". În Rezoluție mai erau prevăzute libertățile democratice, reforma agrară, deplina libertate confesională, a presei, dreptul la vot universal. În noile condiții, în zilele următoare, reprezentanții naționalităților conlocuitoare au aprobat Unirea, iar tratatele de pace care au urmat nu au "consfințit" Unirea, ci "au consacrat în lumina dreptului internațional o realitate existentă".
Adevărată lecție a istoriei, model de comportament politic, civic și moral, Marea Unire și-a dovedit temeinicia istorică și, prin reformele care au urmat, România a reușit să se redreseze economic, ajungând, la sfârșitul anilor '30 la un moment de vârf al dezvoltării ei. Prin toate, ziua de 1 decembrie reprezintă, cum reliefa acad. Dan Berindei, "zi desăvârșitoare, o zi model, o zi de unitate, un moment astral, o dată nemuritoare pentru români!" De aceea este important ca "locuitorii acestei țări să înțeleagă însemnătatea acestei date, să-i primească învățăturile și s-o respecte, neuitând că sunt fiii României!"
Cu acest prilej, Academia Română a lansat proiectul "Panteonul României", despre care vom relata pe larg în numărul viitor.
